Update articol:

Boc: Sistemul de pensii nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt

Sursa foto: Facebook

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat sâmbătă, la sediul PNL, că „mai devreme sau mai târziu” se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească, potrivit Agerpres.

„În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare”, a spus Boc.

El a declarat că va susţine în continuare interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.

„Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză. (…) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun simţ”, a mai arătat Boc