Hidroelectrica a atribuit contractul pentru realizarea instalației de stocare cu baterii (BESS) de la CHE Porțile de Fier II, proiect care va avea o putere instalată de 64 MW și o capacitate de stocare de 434,76 MWh, potrivit lui Bogdan Badea, director de investiții al Hidroelectrica. Investiția se ridică la 296,8 milioane de lei, iar proiectul beneficiază și de 10 milioane de euro fonduri nerambursabile. Oferta câștigătoare a fost depusă de Synergy Construct.
Bogdan Badea a anunțat: “Am atribuit contractul pentru realizarea instalației de stocare cu baterii de la C.H.E. Porțile de Fier II: 64 MW putere instalată, 434,76 MWh capacitate de stocare și o investiție de 296,8 milioane lei, după finalizarea procedurilor specifice achiziției publice, inclusiv a perioadei de contestații.
Le mulțumesc colegilor din Investiții și tuturor echipelor care au lucrat la proiect pentru a-l aduce în stadiul de astăzi. Proiectul a fost demarat de Hidroelectrica în anul 2025 și știu foarte bine câtă muncă este în spatele unei astfel de atribuiri și cât efort am depus împreună în această perioadă pentru a accelera investițiile importante ale companiei.
De asemenea, doresc să mulțumesc în mod deosebit Ministerului Energiei atît pentru buna colaborare, cât și pentru sprijin, căruia am reușit să obținem 10 milioane de euro fonduri nerambursabile din fondul de dezvoltare pentru punerea în operă a acestui proiect.
Un rezultat pe care merită să îl subliniem: caietul de sarcini prevedea o capacitate minimă de stocare de 256 MWh, iar în urma procedurii de achiziție publică Hidroelectrica va beneficia de o instalație de 434,76 MWh – cu cca. 70 % mai mult decât cerința minimă, conform ofertei câștigătoare, a Synergy Construct.
Dincolo de cifre, proiectul confirmă eforturile de hibridizare a portofoliului și schimbă felul în care putem valorifica energia produsă de Hidroelectrica. Vom putea stoca energia și o vom putea utiliza atunci când sistemul are mai multă nevoie de ea, optimizând producția pe parcursul celor 24 de ore și adăugând mai multă flexibilitate portofoliului nostru.
În plus, un beneficiu foarte important îl reprezintă impactul pozitiv al investiției asupra exploatării agregatelor de la Porțile de Fier, bateriile urmând a fi utilizate și în echilibarare, micșorând gradul de uzură, respectiv necesitatea de mentenanță pentru hidro-utilaje.Este un proiect care arată direcția în care vrem să ducem investițiile Hidroelectrica: mai repede din documentații în șantier și din proiecte în capacități reale.
Avem multe investiții de dus înainte și multă muncă în față. Dar fiecare proiect pe care reușim să îl deblocăm și să îl împingem spre execuție contează”.