El a răspuns astfel întrebat despre faptul că în contractul cu consorţiul german ar exista prevederi “păguboase” pentru ţara noastră.
“Nu există clauze păguboase pentru România. Am căutat în acest mandat de premier ca toate deciziile care au fost luate, la care am fost parte, să fie luate pentru ţara noastră, aşa cum ar fi fost luate pentru familia mea, dacă era cazul, pentru firma mea. Deci nu s-a pus problema nici unei înţelegeri care să fie perdantă pentru România. Toate clauzele sunt la dispoziţia celor care au venit, ele asigură investiţii importante, transfer de tehnologie în România fără de care nu poţi să ai o industrie de apărare pe teritoriul acestei ţări şi sunt convins că verificarea lor, şi foarte bine, să verifice de câte ori doresc, va confirma că au fost nişte contracte semnate în mod corect pentru România”, a afirmat Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului.