Update articol:

Bolojan: România are nevoie de Guvern; starea de provizorat s-a lungit prea mult

Bolojan: România are nevoie de Guvern; starea de provizorat s-a lungit prea mult
 - poza 1
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă “foarte dificilă”, deoarece Executivul a rămas fără drepturi depline, potrivit Agerpres.

El a reiterat că PNL nu va face parte dintr-un Guvern alături de PSD. Totodată, Bolojan şi-a exprimat îndoiala că s-ar putea ajunge la alegeri anticipate în perioada următoare.

“În condiţiile în care se va menţine situaţia de blocaj, formula prevăzută de Constituţie şi valabilă în toate sistemele democratice sunt alegerile anticipate. Dacă nu se va găsi o formulă de genul acesta (pentru susţinerea unui Guvern – n.r.), este singura formulă pe care Constituţia noastră o prevede şi, chiar dacă sunt foarte rezervat că ele ar putea fi o realitate în perioada următoare, nu putem decât să ajungem într-o astfel de situaţie”, a explicat premierul interimar, pentru Prima News.

Potrivit acestuia, ultimele luni au reprezentat o perioadă “foarte dificilă”, deoarece Guvernul a rămas fără drepturi depline chiar cu trei luni înainte de închiderea PNRR.

“Suntem în situaţia în care starea de provizorat s-a lungit prea mult, pentru că era bine să se găsească o formulă să avem un Guvern cât mai repede. A fost o perioadă foarte dificilă, pentru că Guvernul acesta a rămas fără drepturile depline exact în ultimele trei luni de închidere a programului PNRR. Şi nu este uşor să închizi un astfel de program cu tot ceea ce înseamnă proiecte legislative, hotărâri de guvern, măsuri de bună organizare, în aşa fel încât lucrările să se închidă la timp în aceste condiţii”, a completat Bolojan.

Liderul PNL a adăugat că nu există garanţii legate de faptul că reprezentanţii PSD îşi vor schimba comportamentul pe viitor, în condiţiile în care “l-au minţit” pe preşedinte şi nu şi-au onorat promisiunile.

“România are nevoie de un Guvern – asta este cât se poate de clar. Dar, gândiţi-vă că la modul în care, inclusiv la legea salarizării, PSD l-a minţit la preşedinte, a promis lucruri pe care după aceea le-a dat înapoi, a participat la toate discuţiile, dar au spus că nu ştiu ce se discută, (…) care sunt garanţiile că, odată ajunşi în guvernare, îşi vor schimba comportamentul? Nicio garanţie”, a transmis el.