Update articol:

Bolojan: Studiul economic al OCDE dedicat României – punct de referinţă pentru stabilitatea economică şi modernizarea statului

Bolojan: Studiul economic al OCDE dedicat României – punct de referinţă pentru stabilitatea economică şi modernizarea statului
 - poza 1

Studiul economic dedicat României, realizat de OCDE, oferă recomandări importante pentru reformele din domeniul fiscal şi bugetar, pentru piaţa muncii şi pentru creşterea competitivităţii economiei, este un punct de referinţă pentru stabilitatea economică şi pentru modernizarea statului, a declarat luni prim-ministrul Ilie Bolojan.

“Mă bucur să particip astăzi, alături de secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, domnul Mathias Cormann, la lansarea noii ediţii a Studiului economic al OCDE pentru România. De la deschiderea negocierilor de aderare, în ianuarie 2022, România a intrat într-un proces de evaluare a politicilor şi practicilor sale, raportat la standardele OCDE în aproape toate domeniile de politică publică. Datorită efortului comun al instituţiilor implicate, ţara noastră a făcut paşi importanţi în acest proces de aderare. Studiul economic pe care îl lansăm astăzi oferă recomandări importante pentru reformele din domeniul fiscal şi bugetar, pentru piaţa muncii şi pentru creşterea competitivităţii economiei. Este un punct de referinţă pentru stabilitatea economică şi pentru modernizarea statului”, a afirmat Ilie Bolojan, la Palatul Victoria, la evenimentul de lansare a Studiului economic 2026 pentru România elaborat de OCDE, potrivit Agerpres.

El a subliniat că modelul de creştere economică al României trebuie să fie bazat mai mult pe competitivitate şi productivitate.

“România se află într-un context economic dificil. După o perioadă de creştere accelerată, dar şi de dezechilibre fiscale, intrăm într-o etapă în care sustenabilitatea este la fel de importantă ca dezvoltarea. Modelul nostru de creştere economică trebuie să fie bazat mai mult pe competitivitate şi productivitate”, a spus Bolojan.

Ca răspuns la recomandările anterioare, România a făcut paşi importanţi în direcţia consolidării fiscale şi a reducerii deficitului bugetar, a punctat premierul.

“După un deficit de aproximativ 8,7% din PIB în 2024, anul 2025 s-a încheiat cu un deficit de 7,7%, sub nivelul de 8,4% estimat de Comisia Europeană. Continuăm reformele începute anul trecut, iar proiectul de buget pentru anul 2026 este unul realist, astfel încât să atingem ţinta de deficit de 6,2% la finalul acestui an”, a detaliat Bolojan.

Acesta a menţionat că, la nivelul economiei, studiul arată că România a rezistat la şocurile din ultimii ani şi la efectele războiului din Ucraina.

“Creşterea economică a încetinit temporar în 2025, din cauza ajustărilor fiscale şi a situaţiei economice din Europa. Totuşi, perspectivele rămân pozitive. Estimările arată o creştere de aproximativ 0,7% în 2025 şi de circa 1% în 2026, susţinută mai ales de investiţiile publice şi de fondurile europene”, a afirmat Bolojan.

În plan fiscal, obiectivul este să reducem treptat deficitul, să folosim mai eficient banii publici şi să avem o absorbţie mai bună a fondurilor europene, a adăugat el.

“În ceea ce priveşte piaţa muncii, România trebuie să răspundă presiunilor demografice şi deficitului de forţă de muncă prin politici în educaţie, sănătate şi prin măsuri care să aducă mai mulţi oameni activi pe piaţa muncii. De aceea, este nevoie să creştem treptat vârsta de pensionare în domeniile în care astăzi se iese foarte devreme la pensie, uneori chiar la 48-49 de ani, pentru a avea mai mulţi oameni activi şi un sistem de pensii sustenabil pe termen lung”, a transmis Bolojan.

În acelaşi timp, creşterea competitivităţii economiei rămâne o prioritate, a adăugat acesta.

“Pentru asta avem nevoie de costuri competitive, o administraţie eficientă, reguli clare şi un stat modern şi digitalizat. Reformele şi investiţiile în curs, susţinute inclusiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, urmăresc simplificarea procedurilor pentru companii, reducerea birocraţiei şi accelerarea digitalizării serviciilor publice. Toate aceste măsuri contribuie la scăderea costurilor pentru companii şi la un mediu economic mai predictibil. În paralel, România accelerează implementarea programelor de investiţii finanţate din fonduri europene, în special în infrastructura de transport şi în modernizarea reţelelor electrice, domenii care influenţează direct costurile logistice, securitatea energetică şi competitivitatea firmelor”, a explicat Bolojan.

Acesta a evidenţiat şi faptul că studiul OCDE arată atât progresele pe care le-a făcut ţara noastră în ultimii ani, cât şi domeniile în care mai avem de lucru şi este un reper important pentru reformele care trebuie implementate.

“România trece printr-un proces de schimbare a modului în care sunt gestionate finanţele publice şi politicile economice. Trebuie să reducem deficitul, să îmbunătăţim colectarea şi să folosim mai eficient banii publici. În acelaşi timp, politica monetară trebuie să rămână prudentă până când inflaţia se stabilizează complet, iar reformele structurale trebuie să continue. Dacă vom aplica aceste reforme consecvent, putem construi o economie mai stabilă, mai competitivă şi mai rezistentă”, a susţinut Bolojan.

Premierul a punctat importanţa pentru România a obiectivului de aderare la OCDE.

“La aproape două decenii de la două momente definitorii, aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, România îşi propune ca în 2026 să atingă un nou obiectiv: aderarea la OCDE”, a declarat Bolojan.

La finalul discursului, premierul le-a mulţumit secretarului general al OCDE şi reprezentanţilor organizaţiei pentru colaborarea avută cu autorităţile române şi a subliniat progresele reuşite de România în procesul de aderare.

“Suntem într-un stadiu avansat, avem 23 de comitete care au fost parcurse, mai avem încă două comitete. Şi sper că împreună, în următoarele luni, vom reuşi să parcurgem şi aceste etape”, a spus Bolojan.

El a subliniat că în materia aderării la OCDE a existat un acord din partea tuturor forţelor politice.

BVB | Știri BVB