Update articol:

Boris Johnson: Iranul trebuie să suporte consecinţele atacului asupra petrolierului Mercer Street

Boris Johnson Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a declarat luni că Iranul trebuie să suporte consecinţele atacului efectuat joi asupra unui petrolier în Marea Arabiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Acesta a fost evident un atac inacceptabil şi scandalos împotriva navigaţiei comerciale”, a spus Johnson în faţa presei. ”Iranul trebuie să suporte consecinţele pentru ceea ce a făcut”, a indicat şeful guvernului de la Londra.

”Un cetăţean britanic a murit. Este absolut vital ca Iranul şi orice altă ţară să respecte libertăţile navigaţiei în lume şi Regatul Unit va continua să insiste asupra acestui lucru”, a mai subliniat Boris Johnson.

Petrolierul Mercer Street, deţinut de filiala britanică a companiei Zodiac Maritime care aparţine miliardarului israelian Eyal Ofer, a fost atacat joi în timp ce naviga fără încărcătură în Marea Arabiei. Doi membri ai echipajului, un român şi un britanic, şi-au pierdut viaţa.

Israelul, SUA şi Marea Britanie au acuzat direct Iranul pentru acest atac, acuzaţii dezminţite de Teheran.

”Pot spune cu certitudine absolută că Iranul a condus acest atac (…) Există dovezi pentru aceasta”, a susţinut premierul israelian Naftali Bennett, în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken a spus că Statele Unite ”sunt sigure că Iranul a desfăşurat atacul”, adăugând că Washingtonul ”se concertează cu guvernele din regiune şi dincolo de aceasta pentru o replică adecvată şi iminentă”.

Acest atac ”deliberat, ţintit şi ilegal” constituie ”o încălcare evidentă a dreptului internaţional de către Iran”, a afirmat la rândul său ministrul de externe britanic Dominic Raab

Iranul a reacţionat negând orice responsabilitate. “Dacă aceste ţări au vreo dovadă care să le demonstreze afirmaţiile false, ar fi trebuit să le şi arate”, a declarat un purtător de cuvânt al MAE iranian, Saeed Khatibzadeh. “Republica Islamică Iran nu va ezita nicio clipă în a-şi proteja securitatea şi interesele naţionale, şi va răspunde fără întârziere, cu forţă şi seriozitate, oricărei eventuale acţiuni hazardate”, a adăugat acesta, conform site-ului ministerului.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (11/09/2026)

Notificare prag detineri/vot <25%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (11/09/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 07-11 septembrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (11/09/2026)

Publicare Raport CCPM conform Hotararii AGEA 7/11.09.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2026)

VAN la data de 31 august 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (11/09/2026)

Intentie vanzare companie de proiect pentru dezvoltarea unui sistem BESS