Update articol:

Boris Johnson provoacă indignare elogiind închiderea de mine de cărbune în perioada Thatcher

Boris Johnson Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a provocat reacţii indignate afirmând că închiderea minelor de cărbune în timpul lui Margaret Thatcher, cu costuri sociale foarte ridicate, i-a permis Regatului Unit o poziţie de frunte în tranziţia energetică, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Şeful guvernului conservator a insistat, în timpul unei vizite joi la un parc eolian din Scoţia, asupra progreselor înregistrate în această privinţă. “Mulţumită lui Margaret Thatcher, care a închis un număr mare de mine de cărbune în toată ţara, am început devreme şi acum ne îndepărtăm rapid de cărbune”, a spus Johnson ca răspuns la întrebarea unui reporter, după care, au relatat media britanice, a izbucnit în râs.

Pe vremuri cel mai important sector industrial din Regatul Unit, minele de cărbune sunt strâns legate de istoria economică şi socială a ţării, devenind în anii 1980 un simbol al opoziţiei faţă de ultraliberalismul şefei guvernului de atunci. Închiderea minelor a dus la greve ample şi violenţe, iar astăzi multe foste situri miniere vechi sunt în paragină, cu o rată ridicată a şomajului.

Remarcile lui Boris Johnson au fost calificate drept “ruşinoase” de liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer. “Ocolind cu o glumă repercusiunile devastatoare (ale închiderilor de mine), (premierul) arată în ce măsură este deconectat de muncitori”, i-a reproşat Starmer.

Laburiştii i-au cerut lui Johnson să prezinte scuze, iar la rândul lor premierii din Scoţia, Nicola Sturgeon, şi Ţara Galilor, Mark Drakeford, au denunţat remarci “grosolane şi lipsite de sensibilitate”.

“Vieţi şi comunităţi întregi din Scoţia au fost anihilate de distrugerea industriei cărbunelui de către Thatcher (care nu avea nimic de-a face cu vreo preocupare legată de planetă)”, a subliniat Sturgeon.

Ultimele mine de cărbune s-au închis în 2015 în Marea Britanie, cu excepţia unor cariere mici.

Declaraţiile lui Boris Johnson au atras atenţia cu atât mai mult cu cât Partidul său Conservator a obţinut la ultimele alegeri legislative, graţie unui program pro-Brexit şi promisiunilor de reechilibrare economică, progrese spectaculoase în regiunile dezindustrializate din nordul Angliei, care sunt prin tradiţie fief laburist.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.