Update articol:

Brexit: Boris Johnson provoacă opoziţia să voteze o moţiune de cenzură

Boris Johnson Boris Johnson/ Sursa foto: Twitter

Premierul britanic, Boris Johnson, a lansat miercuri o provocare opoziţiei, în faţa deputaţilor reuniţi într-o atmosferă incendiară, să voteze o moţiune de cenzură, pentru a debloca criza legată de Brexit, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Parlamentul trebuie fie să stea deoparte şi să lase guvernul să pună în aplicare Brexitul, fie să prezinte o moţiune de cenzură”, a declarat prim-ministrul conservator, la o zi după hotărârea istorică a Curţii Supreme care a anulat decizia sa de a suspenda parlamentul.

Deputaţii au “până la sfârşitul şedinţei de astăzi (miercuri) pentru a prezenta o moţiune de cenzură împotriva guvernului! Daţi-i drumul! Şi o vom putea vota mâine!”, a continuat Boris Johnson. “Vor avea curajul să facă asta? Sau vor refuza să-şi asume responsabilitatea?”, a mai supus el, ridicând tonul pentru a acoperi huiduielile opoziţiei.

“De ce le este frică?”, a lansat prim-ministrul, criticând un “parlament paralizat” care “va continua să saboteze negocierile” privind Brexitul cu Uniunea Europeană, şi reiterând apelul său la organizarea de alegeri legislative anticipate.

Acest lucru i-ar permite să scape din situaţie actuală de criză şi să aibă mâinile libere pentru a-şi desfăşura strategia privind Brexitul, până în prezent sistematic respinsă de parlament de la instalarea sa la putere în iulie.

La rândul său, liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn, a afirmat că, deşi doreşte demisia lui Boris Johnson, nu sprijină organizarea de alegeri atât timp cât ameninţarea unui Brexit fără acord, pentru care actualul premier s-a pronunţat în repetate rânduri, nu va fi îndepărtată.

Jeremy Corbyn doreşte mai întâi amânarea Brexitului şi apoi organizarea de alegeri. “Nimeni nu are încredere în prim-ministru. Pentru binele acestei ţări, el trebuie să plece”, a declarat laburistul în plenul unei Camere turbulente.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie