It was worth fighting for this deal.
We now have a fair & balanced agreement with the UK. It will protect our EU interests, ensure fair competition & provide predictability for our fishing communities.
Europe is now moving on. https://t.co/77jrNknlu3
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) December 24, 2020
ACTUALIZARE
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a scris pe Twitter: “A meritat să luptăm pentru acest acord.
Acum avem un acord echitabil și echilibrat cu Marea Britanie. Acesta ne va proteja interesele UE, va asigura o concurență loială și va oferi predictibilitate pentru comunitățile noastre de pescari.
Europa merge acum mai departe.”
Boris Johnson a scris și el pe Twitter, anunțând succesul negocierilor: „Acordul e finalizat!”
The deal is done. pic.twitter.com/zzhvxOSeWz
— Boris Johnson (@BorisJohnson) December 24, 2020
Parlamentele European (PE) şi britanic urmează să ratifice acest acord.
“A fost un drum lung şi sinuos. Dar avem un acord bun pe care îl putem prezenta. Este corect, este echilibrat şi este lucrul bun şi responsabil de făcut pentru ambele părţi”, a spus Ursula von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă.
“Negocierile au fost foarte dificile. Au fost multe în joc pentru atât de mulţi oameni, aşa că acesta a fost un acord pentru care a trebuit să luptăm cu adevărat”, a adăugat preşedinta CE.
“Cred, de asemenea, că acest acord este în interesul Regatului Unit. Va stabili fundaţii solide pentru un nou început cu un prieten de lungă durată. Şi înseamnă că în sfârşit putem lăsa Brexit-ul în urmă şi Europa poate să meargă mai departe”, a mai afirmat von der Leyen.
Ea a mai subliniat că Regatul Unit va rămâne un “partener demn de încredere al UE”.
***
Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, cu doar câteva zile înainte ca Londra să iasă din piaţa unică a UE, relatează surse europene citate de AFP, DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.
“S-a ajuns la un acord”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic, salutând “veştile fantastice pentru familiile şi afacerile din orice parte a UE”.
“Am semnat primul acord de liber schimb bazat pe zero taxe şi zero cote care s-a realizat vreodată cu UE”, a adăugat sursa britanică.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier urmează să suţină o conferinţă de presă, a anunţat pe Twitter un purtător de cuvânt al CE.
După luni de blocaj şi de progrese minore, cele două părţi sunt acum aproape de un acord, au declarat mai multe surse, ieri.
Problema competiţiei echitabile între cei doi parteneri comerciali a fost rezolvată, potrivit surselor citate de dpa.
Singura chestiune în dispută rămâsese, ieri, cea a pescuitului, dar cele două părţi au afirmat că s-au apropiat de un acord miercuri după-amiază.
Marea Britanie a ieşit oficial din UE la sfârşitul lui ianuarie, dar rămâne parte a pieţei unice a blocului comunitar până la sfârşitul perioadei de tranziţie, pe 31 decembrie.
În absenţa oricărui acord, taxe vamale mari şi alte bariere comerciale s-ar fi aplicat, riscând să afecteze serios economia şi lanţurile de distribuţie.