Update articol:

Budăi: Bolojan nu ar rămâne nicio secundă pe scaunul de premier demis, dacă AUR nu şi-ar dori

Constantin Budai Sursa foto: facebook.com
Deputatul PSD Marius Budăi susţine că Ilie Bolojan nu ar rămâne “nicio secundă pe scaunul de premier demis”, “dacă AUR nu şi-ar dori acest lucru”, menţionând că “testul suprem” va fi după următoarea desemnare a unui prim-ministru.

“Liberalii din cercul premierului demis Ilie Bolojan susţin că acesta va rămâne până în 2028 în funcţia din care a fost destituit. Este o aberaţie, desigur, dar uite aşa ne dăm seama şi care este jocul lor şi de ce atâta răzgândire la răzgândire. Ştim la fel de sigur că n-ar arunca pe piaţă un astfel de scenariu dacă nu s-ar baza pe o înţelegere cu AUR, mai mult sau mai puţin tacită. Matematica parlamentară este clară: domnul Bolojan nu ar rămâne nicio secundă pe scaunul de premier demis, dacă AUR nu şi-ar dori acest lucru. Toată ţara a văzut că AUR nu a votat la votul de învestitură pentru Guvernul Veştea, atunci când putea să-l trimită acasă pe marele ‘Apostol al austerităţii'”, a scris Budăi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a adăugat că este adevărat că parlamentarii AUR au votat moţiunea de cenzură, dar tot ei “îl ţin într-o comă politică indusă” pe Ilie Bolojan.

“Eu înţeleg jocul AUR de a întreţine criza pentru a creşte în sondaje. Dar, totuşi… chiar nu contează că şi votanţii dumnealor sunt loviţi în plin de această criză economică în care ne adânceşte menţinerea în funcţie a domnului Bolojan? Chiar nu le pasă că pierdem bani europeni în fiecare zi cu acest Guvern rămas într-un picior? Chiar nu mai contează că ţara se afundă în recesiune şi în sărăcie din cauza acestui blocaj politic? Doar procentele contează? Dar cea mai mare ipocrizie nu este la AUR, este la PNL şi USR. Cei care în fiecare zi îi numesc pe cei de la AUR ‘extremişti’ şi ‘antisistem’ stau liniştiţi la guvernare, chiar şi interimari, fix pentru că AUR nu i-a scos de acolo când a putut. Îi faci extremişti dimineaţa şi te ţii de scaun cu voturile lor seara. Să fie oare asta ipocrizie asumată? Iar votanţii AUR ar trebui să se întrebe: liderii lor acceptă să fie făcuţi zilnic ‘extremişti’ de cei pe care, tăcuţi, îi ţin la guvernare?”, a completat parlamentarul PSD.

Potrivit lui Marius Budăi, “testul suprem” va fi după următoarea desemnare a unui prim-ministru, când se va afla “cu certitudine” dacă există sau nu un ‘pact de neagresiune’ între Ilie Bolojan şi AUR. “Dacă atunci cei de la AUR nu vor vota ca să-l trimită acasă pe domnul Bolojan, se va consfinţi oficial colaborarea, pe care… by the way… şeful PNL nu a respins-o niciodată”, a declarat social-democratul.