Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin modificări aduse Legii privind activităţile veterinare, relatează Novinite, potrivit News.ro.
Persoanele fizice care încalcă interdicţia riscă amenzi de până la 1.500 de euro pentru prima abatere şi de până la 6.000 de euro pentru încălcările ulterioare. Persoanele fizice autorizate şi companiile pot fi amendate cu până la 10.000 de euro.
Restricţiile se aplică fermelor care cresc şi ucid animale exclusiv pentru blana lor, inclusiv nurci, vulpi, şinşile şi câini enot.
Interdicţia nu vizează pieile şi blănurile obţinute ca produse secundare de la animalele crescute pentru consum alimentar sau provenite din activităţi legale de vânătoare.
Deputatul Anton Kutev, din partidul Bulgaria Progresistă, a declarat că măsura marchează încheierea unui proces îndelungat şi urmăreşte, totodată, să împiedice relocarea în Bulgaria a producătorilor de blănuri care îşi desfăşoară activitatea în alte ţări europene.
„Aceasta marchează sfârşitul unui proces îndelungat. Potrivit statisticilor bulgare, în prezent nu mai există producători de blănuri activi în ţară. Un obiectiv important este acela de a împiedica producătorii care îşi desfăşoară în prezent activitatea în alte ţări europene să se mute în Bulgaria”, a declarat Kutev.