Statul român şi-a asumat, în cadrul procesului de listare a acţiunilor Hidroelectrica, faptul că nu va scoate un nou pachet în următoarele 12 luni, pentru a proteja cumva preţul acţiunilor.
Într-un interviu pentru Agerpres, ministrul energiei Sebastian Burduja a spus: “Statul român şi-a asumat în cadrul procesului de listare că nu va scoate un nou pachet în următoarele 12 luni, pentru a proteja cumva preţul acţiunilor.
Dacă am fi inundat piaţa cu o listare secundară, cu siguranţă, având în vedere că va creşte oferta, ar fi scăzut şi preţul. Deci cel puţin un an de zile nu vom umbla la asta. Dar asta nu înseamnă că nu ne gândim să facem lucrul acesta, şi pentru Hidroelectrica şi pentru alte companii de sub autoritatea noastră tutelară, pentru că, iată, succesul acesta ne arată că se poate şi că o companie importantă din sectorul energetic românesc se poate lista doar pe Bursa de Valori Bucureşti.
A fost un obiectiv al statului român ca această listare să aibă loc doar la Bucureşti, nu şi la Londra, cum îşi doreau unii. S-a dovedit faptul că interesul investitorilor a fost excepţional de bun şi atunci putem veni şi cu listări secundare pentru celelalte companii în perioada următoare, în măsura în care va exista apetit din piaţă.
Listările în sine sunt corecte, pentru că ele cresc transparenţa companiilor, obligă managementul lor să fie profesionist, să fie mai transparent, să livreze rezultate în mod constant pentru piaţă. Şi, pe de altă parte, sprijină şi investitorul român de tip retail, românul de rând, care atunci când vrea să investească în Bursa de Valori Bucureşti are o ofertă mai diversă. Sunt companii sigure companiile din domeniul energetic, la nivel mondial sunt considerate investiţii destul de prudente, destul de sigure şi cu dividende bune în fiecare an. Drept pentru care economiile românilor se pot înmulţi mult mai uşor investind în genul acesta de companii şi în piaţa de capital românească decât punând banii într-un cont bancar sau ţinându-i în podul casei”.
Întrebat ce IPO mai are în vedere, Sebastian Burduja a spus că va analiza toate companiile importante din portofoliul Ministerului Energiei: “Nuclearelectrica, oricum are proiecte importante, Romgaz, chiar şi SAPE, Oil Terminal, deci sunt companii la care noi ne putem gândi să ieşim cu ele în piaţa de capital pentru că şi-au câştigat în timp o anumită credibilitate. Trebuie să verificăm foarte bine şi condiţiile de piaţă şi asta se poate face împreună cu ASF, împreună cu băncile de investiţii mari de la nivel global. Pentru că la nivelul pieţelor de capital din lume nu este cel mai bun moment acum pentru listări. Ele sunt mai degrabă în scădere şi atunci trebuie să analizăm pe parcursul următorului an, pentru că o asemenea listare nu poate fi făcută mai repede de şase luni, un an de zile, să vedem dacă vor exista condiţii de piaţă corecte, astfel încât să obţinem un preţ corect pentru aceste acţiuni”.