Update articol:

BVB – Creșteri pe linie pentru toți indicii, între 22 și 40 de procente

  • Toți indicii Bursei de Valori București au înregistrat creșteri de două cifre după primele 10 luni. Indicele BET-TR, care include și dividendele, a avansat cu 40%, iar indicele BET-FI a crescut cu 22% de la începutul anului.
  • Adrian Tănase, CEO BVB: Oricât de atractive ar fi evoluțiile pieței, investitorii au nevoie de tot mai multe exemple de companii locale care să arate că pot trece testul pieței. La nivel de trend, observăm că din ce în ce mai multe companii accesează bursă pentru dezvoltarea afacerilor prin emiterea de obligațiuni, o alternativă la finanțarea bancară menită să ofere, pe lângă acces la capital, un plus semnificativ de vizibilitate și condiții mai bune pentru finanțări ulterioare. Emisiunile de obligațiuni pot fi considerate anticamera viitoarelor IPO-uri – evident, în măsură în care o astfel de operațiune face parte din viziunea acționarilor – pentru că le permit companiilor să aibă un contact direct și relevant cu investitorii și cu entitățile reprezentative ale pieței de capital.  

 

Piața de capital din România și-a consolidat ritmul de creștere la finalul primelor zece luni din acest an, după ce toți indicii Bursei de Valori București (BVB) și-au păstrat evoluțiile puternic pozitive, potrivit unui comunicat al BVB. Indicii care au inclus și dividendele au avut, de departe, cel mai important avans. BET – Total Return (BET-TR), care include și dividendele oferite de companiile din BET, a crescut cu 40%, iar BET-XT-TR, care include cele mai tranzacționate 25 de companii, dar și dividendele acordate de acestea, a înregistrat o creștere de 37%. La finalul primelor zece luni, BET-FI, indicele care include cele cinci societăți de investiții financiare și Fondul Proprietatea, a crescut cu 22%.

„Oricât de atractive ar fi evoluțiile pieței, investitorii au nevoie de tot mai multe exemple de companii locale care să arate că pot trece testul pieței. La nivel de trend, observăm că din ce în ce mai multe companii accesează bursă pentru dezvoltarea afacerilor prin emiterea de obligațiuni, o alternativă la finanțarea bancară menită să ofere, pe lângă acces la capital, un plus semnificativ de vizibilitate și condiții mai bune pentru finanțări ulterioare. Emisiunile de obligațiuni pot fi considerate anticamera viitoarelor IPO-uri – evident, în măsură în care o astfel de operațiune face parte din viziunea acționarilor – pentru că le permit companiilor să aibă un contact direct și relevant cu investitorii și cu entitățile reprezentative ale pieței de capital,” a declarat Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori București.

Valoarea totală de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de 1,77 miliarde euro de la începutul anului și până la finalul lunii octombrie. La finalul primelor zece luni din acest an, valoarea de piață a companiilor românești listate la BVB era de 106,3 miliarde lei, echivalentul a 22,3 miliarde euro.

BVBStiri BVB

STK EMERGENT (STK) (05/03/2021)

VAN la data 26.02.2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (05/03/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 29(30).03.2021

ERSTE GROUP TURBO SHORT 0.10/29.50/29 (EBEBSTS49) (05/03/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 08 si 09 Martie 2021

RETRASIB SA (RTRA) (05/03/2021)

Modificare calendar financiar 2021