Update articol:

BVB: Noul val de companii antreprenoriale la bursă, în atenția investitorilor individuali

BVB

Noul val de companii antreprenoriale care aleg să se finanțeze pe piața de capital locală, precum și oportunitățile investiționale existente la Bursa de Valori București reprezintă câteva dintre atuurile pieței, consideră investitorii individuali, participanți la prima ediție a dezbaterilor „Vocea pieței”, organizată în 11 mai de Bursa de Valori București.

„În ultima jumătate de an avem mult mai multe listări decât am avut în ultimii ani pe BVB. Nu contează dacă sunt pe AeRO sau pe Piața Principală, important este să vină companii pe piața românească și să avem posibilitatea să investim și în altceva decât în emitenții tradiționali. Sunt foarte multe companii antreprenoriale din valul nou de antreprenori, tineri de 30-40 de ani, care merită toată atenția noastră”, a declarat Mircea Iliescu, investitor individual cu o experiență de 15 ani de piața de capital.

„Mă bucur că anul acesta avem atât de multe listări, cred că este cel mai bun an pe bursă în privința asta de când sunt eu (nr. investitor) și sper că anul viitor să fie măcar la fel, să avem o perioadă cu câte o listare pe AeRO pe săptămână”,
a declarat Ioana Rusu, investitor individual cu experiență de 8 ani pe piața de capital.
„Sunt entuziasmat de felul în care evoluează piața de capital în ultima perioadă, chiar cred că aici există oportunități investiționale care nu există pe piețele externe. Iar felul în care evoluează piața de capital chiar mă impresionează, găsesc aici, la tipul de experiență pe care îl am, niște oportunități clare, concrete, de care putem beneficia cu toții”, a declarat Ovidiu Susan, investitor individual cu experiență de peste 15 ani pe piața de capital.

„Avem un număr de investitori care a crescut. Am ajuns la aproape 70.000 de investitori individuali. Trebuie să avem mai mulţi bani ai românilor investiţi în piaţa de capital. Dacă ne uităm la câţi bani ş i câtă lichiditate este în sistemul bancar se observă foarte clar dezechilibrul creat între sistemul bancar şi piaţa de capital. Dezvoltarea pieţei de capital nu necesită nicio investiţie din partea nimănui. Nu trebuie să investim ca în infrastructură sau în educaţie sau în sănătate.
Trebuie doar să creăm cadrul de reglementare potrivit pentru a lăsa piaţa să se dezvolte. Sunt antreprenori foarte inventivi în Romania, sunt investitori foarte inventivi în România, trebuie doar să creăm acest cadru în care antreprenorii
să se întâlnească cu investitorii și să se întâmple aceste deal-uri importante care în final să ajute economia și pe noi ca societate”, a declarat Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori București.

Platforma BVB Research Hub, lansată de Bursa de Valori București pentru a oferi investitorilor individuali acces la analize specializate despre companiile listate, urmează să fie actualizată cu o nouă secțiune, Analize Comparative. Prin intermediul noii funcționalități, platforma BVB Research Hub va furniza date actualizate despre cele mai relevante societăți comparabile, prioritizându-le pe cele din România sau din regiunea Europei Centrale și de Est. La ora actuală, BVB Research Hub oferă investitorilor individuali acces la rapoarte de analiză fundamentală realizate de analiști financiari, pentru ca investitorii individuali să ia decizii de investiții cât mai informate, urmând ca noua funcționalitate să fie disponibilă în perioada următoare.

„Procesul de analiză fundamentală se bazează pe o serie întreagă de informații, de prelucrări de date și cel mai important să venim cu o opinie sau recomandare. Lucrăm cu informații publice pe care oricine le poate accesa. Diferența este că
noi le prelucrăm foarte mult, le analizăm, studiem, discutăm cu compania acolo unde avem nevoie de înțelegerea procesului de business, cu alți experți din piață, analizăm toate premisele și condițiile, care încep de la macro și continuă cu specificul unei industrii și gradul de competiție. Încercăm să identificăm factorii care influențează profitabilitatea companiei și în consecință performanța acesteia pe bursă și apoi să anticipăm mersul acestora”, a declarat Irina Răilean, Head of Research BT Capital Partners, unul dintre brokerii care publică rapoarte de analiză fundamentală pe BVB
Research Hub.

Profitabilitatea, creșterea constantă și susținută, înțelegerea modelului de business, gradul de îndatorare, rata dividendului, managementul și echipa sunt câțiva dintre indicatorii pe care investitorii individuali îi iau în calcul atunci când decid să investească în acțiunile unei companii listate la Bursa de Valori București.

„Printre criteriile pe care le iau în calcul sunt cele legate de oameni și de echipă și mai puțin de cifre. Dacă ne raportăm la companiile care se listează pe AeRO, companii antreprenoriale care depind de efortul antreprenorial al unei persoane
sau al unei echipe restrânse, cred că analize de tip indicatori făcute fără alte repere nu sunt așa relevante. Eu mă uit la antreprenorul principal, la echipa pe care o are în jur, ce istoric antreprenorial are și dacă are calitățile unui antreprenor de succes pentru ceea ce înseamnă specific românesc. Mă uit la produs, la calitatea lui, la marjele de profit, la forța de vânzări, la felul în care echipa este stimulată să contribuie la dezvoltarea afacerii și în ultimul rând mă uit să văd dacă
toate aceste direcții sunt în grija antreprenorului și a echipei”, a declarat Ovidiu Susan, investitor la BVB.

„Mă ajută și analiza tehnică în a lua decizii de investiții. Consider că pentru a fi investitor trebuie să ai niște calit ăți și cea mai mare este să ai curiozitatea pentru aceste rapoarte financiare. Iar dacă nu o ai, să o educi și să citești cât mai multe
rapoarte financiare. Din perspectiva indicatorilor, eu mă uit la PER, ROE, rata dividendului și dacă au fost acordate dividende în ultimii ani”, a declarat Carmen Bobu, investitor individual cu experiență de peste 20 de ani.

Implementarea standardelor de raportare ESG (Environment, Social, Governance) este o temă de actualitate pe piețele de capital internaționale, dezbătută și în cadrul primei ediții „Vocea pieței”. Bursa de Valori București a demarat o serie de inițiative în această direcție, incluzând un parteneriat cu Sustainalytics prin care companiile listate pe Piața Principală beneficiază de rapoarte și rating-uri ESG, dar și sprijin în organizarea de evenimente cu rol educațional dedicate emitenților BVB.

„Generația de tineri va ține cont mult mai mult de preocupările de mediu, este cumva trendul generației de 20-30 de ani, millennials. Probabil că în 5-10 ani ar putea deveni niște criterii esențiale pentru a investi în companii. De altfel, avem
deja companii verzi la bursă, cu obligațiuni, cumva a intrat trendul și în România”, consideră Ioana Rusu.

Un alt subiect de interes discutat în cadrul primei ediții „Vocea pieței” este accesul investitorilor la produse bursiere noi, precum derivatele. Primele produse derivate care vor fi disponibile pe piața de la București sunt instrumentele de tip cash settled futures pe cele mai lichide companii, contracte futures pe indicii cei mai relevanți ai BVB și derivate financiare pe energie, potrivit Directorului General al BVB, Adrian Tănase. În acest moment, Contrapartea Centrală, instituția care va permite relansarea și dezvoltarea instrumentelor financiare derivate în România, este în curs de implementare.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie