Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Eximbank vor avea o întâlnire în perioada următoare cu conducerea Blue Air pentru a stabili dacă această companie are sau nu posibilitatea să meargă mai departe, a declarat, miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
“Ministerul Finanţelor, prin ANAF, a încercat să execute. Executarea silită este suspendată de ceva timp. Acolo este un concordat preventiv încheiat între creditor şi companie. La fel, creditorul are posibilitatea să treacă şi la executarea garanţiilor(…) Înţeleg că urmează o întâlnire cu această companie pentru a se stabili foarte clar dacă mai are sau nu mai are capacitate de a merge mai departe. Din punctul meu de vedere, cel care răspunde este ANAF-ul pentru executare. Cel care răspunde este Eximbank care a acordat creditul pentru o eventuală executare a garanţiei. Dar în contextul în care concordatul preventiv care este încheiat între Eximbank şi Blue Air permite acest lucru, pentru că concordatul preventiv este o procedură pe legea insolvenţei şi există un administrator acolo….”, a spus Câciu, întrebat de ce ministerul nu a executat Blue Air atunci când nu a plătit datoriile de peste un an.
Adrian Câciu a subliniat, totodată, că în minister sunt zone unde ministrul nu are voie să intervină, cum este cea de Trezorerie sau de administrare a companiilor de stat.
“Trebuie să înţelegeţi un lucru, pentru că am văzut în spaţiul public punerea unor etichete pe ministru. Ministerele nu sunt conduse ca SRL-urile, dar să nu fie înţeleasă greşit afirmaţia mea. Există departamente autonome asupra cărora ministrul nu are voie să intervină. Cum este la Ministerul de Finanţe, vă dau zona de trezorerie şi datorie publică. Ministrul nu intervine în ceea ce înseamnă licitaţiile pe pe titluri de stat. Ar însemna să influenţeze piaţa. Este o chestiune de normă. La fel şi în zona aceasta de administrare a companiilor de stat avem câteva comitete care acţionează autonom”, a explicat Câciu.
Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat la finele lunii trecute că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.
“Multiplele dificultăţi financiare şi operaţionale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simţite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu şi mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supravieţuire. În pofida acestor greutăţi şi a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a îşi relua operaţiunile de zbor. În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operaţiunile aeriene. Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunţ imediat după finalizarea discuţiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, se arată într-un comunicat al companiei.
Eximbank România a acordat în octombrie 2020 companiei Blue Air un credit de 300 milioane de lei pe o perioadă de 6 ani, pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei Covid -19 şi pentru acoperirea parţială a nevoilor urgente de lichiditate ale companiei.
Blue Air amână pentru a doua oară reluarea zborurilor, prevăzută pentru 10 octombrie