Update articol:

Camera Deputaţilor/ Moţiunea simplă pe agricultură – dezbătută în plen

Palatul Parlamentului
Moţiunea simplă pe agricultură, intitulată “Când cultivi minciuni, culegi ruşine. Un strigăt pentru salvarea agriculturii româneşti din mâinile incompetenţei”, depusă de parlamentarii AUR, va fi citită şi dezbătută luni în plen, potrivit Agerpres.

Iniţiatorii demersului arată că această moţiune este un semnal de alarmă pentru întreaga coaliţie de guvernare, ”un apel la responsabilitate şi la redarea respectului datorat celor care, prin truda lor, ţin România vie şi hrănită”.

“Agricultura este coloana vertebrală a oricărei naţiuni, sursa hranei, a stabilităţii economice şi a identităţii noastre rurale. Fără agricultori, fără cei care trudesc zi de zi pe câmp, România nu poate exista. În loc să fie sprijiniţi, respectaţi şi protejaţi, fermierii români au fost minţiţi, amăgiţi şi abandonaţi. Lipsa de viziune, promisiunile încălcate şi măsurile haotice ale ministrului Florin Barbu nu doar că au pus agricultura românească în genunchi, ci au devenit o batjocură la adresa celor care cultivă pământul şi asigură hrana poporului român. Această moţiune nu este doar un act politic, ci este un strigăt de revoltă din partea celor care activează în domeniul agricol şi care nu mai vor ca munca lor să fie tratată cu dispreţ şi indiferenţă. Am fi putut avea această discuţie în cadrul ‘Orei Guvernului’, însă domnul ministru a ales să ignore Parlamentul, să îi sfideze pe românii care aşteptau să audă explicaţiile sale cu privire la dezastrul către care se îndreaptă agricultura românească”, se arată în textul moţiunii.

Potrivit iniţiatorilor, “ministrul Agriculturii a manifestat public şi într-o manieră repetitivă un dispreţ flagrant faţă de fermierii care au ales să protesteze, refuzând să adopte un ton respectuos sau măcar să asculte revendicările lor legitime”.

“Din cele 14 cereri formulate de fermierii români la protestul din 2024, opt au fost călcate în picioare, nerealizate complet. Zero rezultate, zero voinţă, zero respect. Doar vorbe şi amânări. Trei dintre ele au fost atinse superficial, bifate în grabă, pentru a se mima interesul. Aceasta nu mai este neglijenţă, ci incompetenţă asumată. Compensarea minimă de 60 de euro pe tonă pentru pierderile provocate de importurile ieftine din Ucraina? Nici urmă, zero. Sprijinul de 3 euro pe tonă pe lună pentru cerealele depozitate între septembrie 2023 şi februarie 2024? Fals, nu s-a făcut nimic în timp util, zero. (…) Competiţia corectă pe piaţa europeană, invocată de dumneavoastră în toate ieşirile publice? O minciună sfruntată, zero. Produsele neconforme continuă să intre în ţară, în timp ce fermierii români sunt sufocaţi. (…) Controalele vamale pentru oprirea falsificării originii produselor din Ucraina? Inexistente. (…) Cum puteţi dormi liniştit ştiind că fermierii şi-au pierdut totul, în timp ce Ministerul Agriculturii se scaldă în justifcări?”, susţin iniţiatorii.

Parlamentarii AUR mai spun că programul ‘Tomata’ a devenit un simbol al eşecului, un program ”distrus de birocraţie şi lipsă de interes”.

“Aţi dezarmat agricultura exact în momentul în care avea cea mai mare nevoie de apărare, pentru că vine iarna imediat. (…) Această moţiune este un semnal de alarmă pentru întreaga coaliţie de guvernare, un apel la responsabilitate şi la redarea respectului datorat celor care, prin truda lor, ţin România vie şi hrănită”, se mai precizează în textul moţiunii simple.

Moţiunea urmează să fie supusă miercuri votului plenului.

BVB | Știri BVB

MedLife S.A. (M) (20/10/2025)

Notificare rascumparare actiuni proprii 13 - 17 octombrie 2025

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (20/10/2025)

Buletin tranzactionare TTS august 2025: Lichiditate si capitalizare de piata