Update articol:

Camera Deputaţilor şi Senatul, în sesiune ordinară de luni

Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, prima sesiune parlamentară ordinară a anului.

În prima şedinţă a fiecărei Camere se alege noua componenţă a Birourilor permanente, adică vicepreşedinţii, secretarii, chestorii acestor foruri. Alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri.

Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun votului Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a convocat luni pentru ora 13,00 şedinţa Biroului permanent, urmând ca plenul să înceapă la ora 16,00. Acelaşi program este şi la Senat, potrivit Agerpres.

Sesiunea începe sub semnul schimbării preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, după decizia Curţii Constituţionale prin care a declarat neconstituţională alegerea acestuia.

Pentru această funcţie sunt mai mulţi candidaţi, iar PSD susţine că funcţia revine din nou social-democraţilor.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii îl vor susţine pe Titus Corlăţean, în prezent vicepreşedinte al Senatului, pentru a prelua funcţia de preşedinte interimar al Senatului până când va fi publicată motivarea Curţii Constituţionale cu privire la Teodor Meleşcanu. Propunerea lui Titus Corlăţean urmează să fie votată şi de grupul parlamentar al PSD de la Senat.

De asemenea, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban a anunţat că liberalii o vor susţine pe Alina Gorghiu, în prezent vicepreşedinte al Senatului, pentru conducerea forului legislativ.

Potrivit regulamentului, preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi.

În această sesiune, Guvernul ar putea să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului şi pe alte proiecte. Totodată, pe masa Parlamentului sunt mai multe proiecte importante în dezbatere la comisiile de specialitate.

Liberalii susţin urgentarea adoptării proiectului de modificare a alegerii preşedinţilor de Consilii Judeţene prin vot indirect, proiect care se află la Comisia de cod electoral. PSD nu doreşte modificarea actualului sistem de alegere a preşedinţilor Consiliilor Judeţene, prin vot direct, şi deţine majoritatea în comisia de cod electoral.

Parlamentarii urmează să tranşeze şi proiectul privind reducerea TVA, iniţiat de liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, care a fost retrimis, la propunerea PNL, la Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, după ce a ajuns în plen cu propunere de adoptare.

Alte proiecte care ar putea fi discutate în această sesiune parlamentară sunt: impozitarea pensiilor speciale – proiect iniţiat de senatorul PSD Eugen Teodorovici, aflat la Comisia de buget a Camerei Deputaţilor, precum şi amânarea dublării alocaţiilor pentru copii şi modificarea Ordonanţei de urgenţă 114 – proiecte aflate la Senat.

BVBStiri BVB

SOCEP S.A. (SOCP) (02/12/2020)

Corectia valorii dividendului brut per actiune

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/12/2020)

Semnarea unui contract de creditare: ProCredit Bank - Dendrio

TURBO LONG ON BRD GROUPE SICIETE GENERALE SA (RCBRDTL3) (02/12/2020)

Notificare Raiffeisen Centrobank AG - modificare limita variatie din 03.12.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (02/12/2020)

Incheierea procesului de fuziune a societatilor de servicii energetice

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (02/12/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23 - 27.11.2020