Update articol:

Canada ”nu va ceda” în faţa Chinei, avertizează Trudeau

Justin Trudeau Sursa foto: pm.gc.ca

Premierul canadian Justin Trudeau a avertizat miercuri că ţara sa “nu va ceda” în faţa Chinei, în timp ce cele două ţări trec printr-o criză diplomatică gravă de la arestarea directoarei financiare a companiei chineze Huawei, la începutul lui decembrie, la Vancouver, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Trudeau a cerut, de asemenea, autorităţilor chineze să manifeste reţinere faţă de manifestanţii din Hong Kong, în timp ce Beijingul a cerut autorităţilor de la Ottawa să înceteze să se amestece în problemele interne chineze.

”Trebuie să recunoaştem că China este o putere în expansiune, care caută tot mai mult să-şi stabilească locul pe scena internaţională”, a declarat Trudeau într-un discurs rostit în faţa Consiliului pentru relaţii internaţionale din Montreal (CORIM), precizând că cetăţenii canadieni vor fi apăraţi mereu precum şi interesele lor.

”De foarte mult timp, tratăm direct şi cu succes cu partenerii mai importanţi. Nu dorim escaladare, dar nici nu vom mai renunţa”, a subliniat Trudeau.

Canada se află într-o dispută diplomatică cu China de la reţinerea în decembrie a directoarei financiare a gigantului chinez din domeniul telecomunicaţiilor Huawei, Meng Wanzhou, în baza unui mandat de reţinere emis de SUA.

La scurt timp după arestarea lui Meng la Vancouver, China a reţinut doi cetăţeni canadieni, care nu au fost încă eliberaţi. China a blocat de asemenea importurile unor mărfuri canadiene.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (27/02/2026)

Hotararile integrale ale AGA din 26 februarie 2026

MF CAPITAL SA (MFC) (27/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

PATRIA BANK S.A. (PBK) (27/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (27/02/2026)

Rezultate financiare preliminare consolidate aferente anului 2025