Update articol:
VIZITĂ DE LUCRU LA ŞANTIERELE PROIECTULUI BRUA - FAZA 1

Ion Sterian, Transgaz: BRUA nu este o autostradă fără descărcare în România, va permite asigurarea cu gaze naturale pentru susținerea politicilor industriale si investițiilor din țara noastră (vezi galerie foto)

Ion Sterian, director general al SNTGN Transgaz SA, a efectuat astăzi, împreună cu Antonel Tănase, Secretar General al Guvernului României, o vizită de lucru la
șantierele Proiectului BRUA – Faza 1, pentru a observa la fața locului modul în care se desfășoară lucrările la firul linear și la stația de comprimare de la Bibești, singura stație de comprimare care mai trebuie finalizată în cadrul proiectului BRUA- faza 1, după ce stațiile de comprimare gaze naturale de la Jupa și Podișor au fost finalizate în septembrie, respectiv octombrie 2019, potrivit unui comunicat Transgaz.

Vizita a avut loc la șantierele de lucru de pe Lotul 1 al Proiectului BRUA Faza 1 (lungime 180 km) din UAT Potcoava – Tronson 19, kilometrul 90 plus 600 m – zona Scornicești, județ Olt, unde se efectuează operațiunile de pregătire pentru izolarea cu manșoane termocontractabile a sudurilor de îmbinare a țevilor, operațiunile de verificare a continuității izolației și lansarea conductei la șanț în vederea testelor de presiune, respectiv la șantierul de la Stația Tehnologică de Comprimare (STC)
gaze naturale de la Bibești și la STC Podișor.

Cu acest prilej, directorul general Ion Sterian a declarat: “BRUA-faza 1, investiție de aproximativ 480 milioane de euro, din care 180 milioane euro grant de
la Comisia Europeană, va face parte din Sistemul Național de Transport (SNT) al gazelor naturale. Așa cum am mai afirmat, BRUA nu este o autostradă fără descărcare în România. În funcție de strategiile de dezvoltare ale județelor, ale regiunilor și a economiei românești, BRUA va permite asigurarea cu gaze naturale pentru susținerea politicilor industriale si investițiilor din țara noastră.
Avantajul va fi că mediul de afaceri și comunitățile locale vor avea acces la gazul necesar pentru creșterea calității vieții cetățenilor și pentru dezvoltare economică, în condiții de predictibilitate.
Lucrările de execuție la firul linear și cele de la stația tehnologică de comprimare gaze naturale de la Bibești sunt în graficul de execuție. TRANSGAZ tratează cu maximă seriozitate și responsabilitate acest proiect strategic pentru România și pentru Uniunea Europeană, așa cum procedează cu toate proiectele pe care le are în desfășurare. Echipa de management a companiei a supervizat îndeaproape fiecare aspect al lucrărilor. BRUA presupune o activitate foarte complexă, întinsă pe
numeroase șantiere pe tot cuprinsul României. 

Mulți dintre cei pe care îi vedeți pe șantierele BRUA lucrează și în alte zone și parcurg zilnic sute de kilometri,pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a se asigura că respectăm graficul de execuție.
Sunt persoane dedicate, unii dintre ei sunt din alte zone ale României, sunt departe de familie, însă toți realizează cât de important este acest proiect și își doresc reușita. Avem foarte mulți tineri în echipă, ceea ce ne permite să obținem cel mai bun rezultat din îmbinarea entuziasmului tinereții cu experiența specialiștilor TRANSGAZ”.

“Am vrut să văd la fața locului care este stadiul lucrărilor la infrastructura BRUA. Proiectul este deosebit de important pentru securitatea energetică, iar Guvernul tratează foarte serios toate aspectele ce țin de securitatea energetică a României. De când TRANSGAZ a intrat sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului României am avut întâlniri periodice cu domnul director general Ion Sterian referitor la evoluțiile proiectului și sunt bucuros că în acest an TRANSGAZ va finaliza lucrările la BRUA-faza1. Este o reușită notabilă a TRANSGAZ, pentru care vreau să felicit
întreaga companie”, a declarat domnul Antonel TĂNASE, Secretarul General al Guvernului României.

PROIECTUL BRUA-Faza I constă în realizarea următoarelor obiective: 1 conductă Podişor – Recaş 32” x 63 bar în lungime de 479 km și 3 stații de comprimare gaze naturale (STC Podișor, STC Bibești şi STC Jupa) fiecare stație fiind echipată cu două agregate de comprimare (unul în funcțiune și unul de rezervă), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecțional de gaze.

Realizarea infrastructurii BRUA Faza 1 va ridica nivelul de securitate energetică a României prin asigurarea, în perspectivă a accesului la surse și rute diversificate pentru aprovizionarea cu gaze și a interconectării la piața energetică regională și europeană. Realizarea acestei infrastructuri va deschide noi oportunități pentru implicarea furnizorilor de echipamente și servicii energetice din România și din restul Europei și va asigura crearea de noi locuri de muncă pentru lucrările de
execuție și pentru exploatare pe teritoriul țării noastre.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) al gazelor naturale care asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale, dispecerizarea acestora precum și cercetarea și proiectarea în domeniu, cu
respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță,mediu și dezvoltare durabilă.

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (26/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE12-13.11.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020