Update articol:

Cancelarul german dă asigurări Ucrainei cu privire la sprijinul său în faţa ameninţării ruse

Olaf Scholz Olaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz

Olaf Scholz şi-a exprimat vineri, în primul său discurs de Anul Nou în calitate de cancelar german, sprijinul pentru Ucraina care se teme de o invazie rusă, insistând asupra ”inviolabilităţii” graniţelor europene, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”În ceea ce priveşte Ucraina, ne sunt prezentate noi provocări. Inviolabilitatea frontierelor este un bun preţios şi nenegociabil’, a afirmat cancelarul social-democrat.

Acest avertisment clar adresat Rusiei este mai degrabă neobişnuit pentru un mesaj de Anul Nou adresat în mod tradiţional chestiunilor interne.

O convorbire telefonică, ca parte a eforturilor de calmare a crizei ruso-occidentale din jurul Ucrainei este prevăzută la începutul lunii ianuarie între reprezentanţi german şi rus, chiar înainte de discuţiile dintre Moscova şi Washington.

Olaf Scholz a indicat că ”cooperarea transatlantică” este ”esenţială pentru securitatea în Europa” şi a pledat în special pentru o ”cooperare internaţională” mai mare şi o ”Europă mai suverană şi puternică”.

”Cooperarea internaţională este importantă (…) De aceea continuăm să lucrăm pentru succesul Uniunii Europene”, a explicat el.

”Obiectivul nostru este o Europă suverană şi puternică. O Europă care trăieşte în conformitate cu valorile sale comune ale păcii, ale statului de drept şi democraţiei”,a subliniat cancelarul german.

La 1 ianuarie, Germania va prelua preşedinţia rotativă a G7 şi va găzdui un summit al liderilor săi în Bavaria, între 26 şi 28 iunie.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie