Update articol:

Cancelarul Olaf Scholz avertizează Iranul şi Hezbollah să nu intervină în conflictul dintre Israel şi Hamas

Olaf Scholz Olaf Scholz . Sursa foto: twitter.com/olafscholz

Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat Iranul şi organizaţia paramilitară libaneză Hezbollah să nu se amestece în conflictul dintre Israel şi gruparea militantă islamistă Hamas, relatează dpa, potrivit Agerpres.

“Împreună cu aliaţii noştri, noi, guvernul german, facem tot posibilul pentru a ne asigura că acest conflict nu va escalada”, a declarat Scholz, marţi la Berlin, înainte de plecarea sa în Israel.

“Încă o dată, avertizez în mod expres Hezbollah şi Iranul să nu intervină în conflict”, a mai spus el.

Scholz este primul şef de guvern care vizitează Israelul după atacul devastator al grupării Hamas pe 7 octombrie. El urmează să se întâlnească cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la Tel Aviv, înainte de a merge în Egipt pentru a se întâlni cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi.

Olaf Scholz s-a întâlnit marţi dimineaţă, la Berlin, cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

Cele două ţări au ca obiectiv să prevină o conflagraţie în regiune, a mai spus Scholz.

La rândul său, regele Iordaniei a subliniat importanţa livrării de ajutor umanitar pentru a atenua suferinţa populaţiei civile de ambele părţi.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.