Update articol:

Căprău, OMV Petrom: Închiderea rafinăriei Petromidia – o provocare pentru toată industria; OMV Petrom şi-a majorat producţia de motorină şi a triplat-o pe cea de kerosen

Radu Căprău, OMV PETROM

OMV Petrom a crescut producţia de motorină şi a triplat-o pe cea de kerosen, pentru a acoperi deficitul de pe piaţă după închiderea rafinăriei Petromidia, a declarat, miercuri, Radu Căprău, directorul de downstream oil al OMV Petrom, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a fost întrebat dacă în piaţă există deficit de aprovizionare cu carburanţi, după ce rafinăria Petromidia, cea mai mare din România, a fost închisă de aproape o lună, în urma unei explozii.

“În primul rând, ca operatori în această industrie de petrol şi gaze, nu putem să nu fim afectaţi de ceea ce s-a întâmplat. Pe partea de diesel wholesale, am văzut o creştere de 60%, pe care am acoperit-o din producţie internă şi din achiziţia de la terţe părţi. În ceea ce priveşte jet-ul pentru aviaţie, am crescut producţia de trei ori pentru a acoperi acest deficit. În privinţa benzinei, am direcţionat fluxurile care erau prevăzute pentru export către piaţa internă”, a arătat Căprău, citat de Agerpres.

Întrebat dacă există probleme privind aprovizionarea pieţei sau estimează că vor apărea dacă Petromidia nu va fi redeschisă în următoarele luni, el a adăugat: “Este o provocare pentru toată industria, în contextul în care vedem creşterea cererii pentru toate produsele, dar în acest moment facem tot ce putem să acoperim acest deficit neprevăzut pe zona de aprovizionare”.

Căprău a negat faptul că OMV Petrom ar fi raţionalizat cantitatea de motorină vândută clienţilor angro.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs pe 2 iulie la Petromidia, iar rafinăria, cea mai mare din ţară, a fost închisă de atunci.

BVB | Știri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (26/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (25/05/2022)

Majorarea cu 24,5% din luna iunie a salariilor angajatilor societatii