Update articol:

Care sunt destinațiile preferate ale românilor pentru sărbătorile de iarnă (DAL Travel)

Românii au început deja să se intereseze și să și facă rezervări pentru perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit consultanților DAL Travel. Foarte mulți turiști sunt vaccinați și nu mai întâmpină probleme suplimentare la trecerea granițelor, iar turiștii nevaccinați se orientează în funcție de constanța culorii țărilor de destinație. În cazul Românei, ambele categorii de turiști efectuează rezervări, mizând pe faptul că, cel mai probabil, nu vom mai trece printr-un lockdown total sau parțial, așa cum a fost în iarna anului trecut.

Cele mai solicitate destinații exotice sau mai îndepărtate pentru Revelion sunt Egipt, Mexic, Peru, Panama, Costa Rica, Ecuador & Galapagos, Africa de Sud, Sri Lanka, Maroc și Tunisia. Ca destinații mai apropiate, sunt deja multe rezervări pentru Turcia, Portugalia, Albania, Georgia și Germania (în special Berlin).

Pentru România, principalele destinații premium solicitate de sărbători sunt Poiana Brașov, Valea Prahovei, Sibiu, Maramureș, Bucovina și Păltiniș.

”Turiștii români preferă să petreacă perioada Crăciunului în familie, dar dacă totuși vor să călătorească optează pentru locuri din România, în pensiuni care oferă mâncăruri tradiționale și unde se pot bucura de tradițiile locale. Însă de Revelion, aceștia preferă destinații exotice, calde, îndepărtate. Conform înscrierilor de până acum, estimăm că pentru sezonul de iarnă – mai ales pentru destinațiile exotice, vor fi numeroase înscrieri. Se observă o creștere considerabilă a rezervărilor față de perioada similară a anului precedent”, precizează Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

Românii caută, de sărbători, în general destinații calde, însorite, cu acces la mare sau la ocean. De asemenea, preferă destinații „verzi”, mai puțin afectate de pandemie, în special atunci când vorbim despre circuite.

Pe plan intern, turiștii DAL Travel optează pentru locații premium de 4 și 5 stele, situate în natură, în zone montane sau în zone de turism rural, unde s-au păstrat tradițiile.

Potrivit rezervărilor DAL Travel, topul destinațiilor externe pentru Revelion este următorul: Egipt, Panama – Costa Rica, Croazieră de Crăciun & Revelion în Marea Caraibilor, Liban, Sri Lanka, Tunisia, Turcia (Cappadocia), Asia Centrală – Uzbekistan, Mexic și Africa de Sud.

Printre cele mai accesibile oferte de Revelion se numără, ca tarif pentru o persoană, cu cazare și transport inclus, cele în Paris (540 euro), Turcia – Cappadocia (680 euro), Liban (940 euro), Albania (980 euro), Georgia (1180 euro), Tunisia (1290 euro) dar și Thailanda – Phuket (1440 euro).

Pentru turiștii cu buget mai mare, cele mai scumpe Revelioane din ofertă sunt pentru Tanzania și Zanzibar (2990 euro) care includ însă și safari, o croazieră de Crăciun și Revelion în Marea Caraibilor (2910 euro) dar și un program în Panama și Costa Rica (2895 euro).

Firește, există oferte personalizate, de lux, care pot avea costuri considerabil mai mari, în funcție de calitatea serviciilor.

Turiștii români au început să prefere destinațiile exotice și “verzi”. În portofoliul DAL Travel au apărut următoarele destinații inedite: Pakistan, Togo – Benin – Ghana, Sudan, Islanda cu “vânătoarea” Aurorei Boreale, Senegal – Gambia, Cuba, Croazieră pe Marea Roșie – Arabia Saudită, Piețele de Crăciun din Alsacia, Piețele de Crăciun din Germania, Croazieră Caraibe: Crăciun și Revelion, Revelion Asia Centrală: Uzbekistan, Revelion Georgia, Revelion Panama – Costa Rica, Revelion Las Vegas, Portugalia – Revelion în Insulele Azore.

 

De asemenea, potrivit consultanților DAL Travel, iată care este topul destinațiilor externe pentru viitorul sezonul de iarnă (perioada decembrie – februarie):

  1. Egipt
  2. Mexic
  3. Mexic – Guatemala – Honduras
  4. Sri Lanka
  5. Africa de Sud
  6. Tanzania – Zanzibar
  7. Panama – Costa Rica
  8. Thailanda – Phuket
  9. Argentina – Brazilia
  10. SUA
  11. Insulele Azore
  12. Turcia – Cappadocia
  13. Albania
  14. Maroc
  15. Tunisia
  16. Iordania
  17. Georgia

 

BVB | Știri BVB

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (27/10/2021)

Completare ordine de zi AGAE 15/16 noiembrie 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2021)

Raport conform art. 108 din Legea 24/2017 (R)

BIOFARM S.A. (BIO) (27/10/2021)

Desfasurare AGA in contextul SARS-CoV-2

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (27/10/2021)

Act aditional cf. art. 234 lit. i Reg. 5 din 2018- ELCEN Bucuresti