Update articol:

Casa Albă somată oficial să predea Congresului o serie de documente în afacerea ucraineană

Casa Albă somată oficial să predea Congresului o serie de documente în afacerea ucraineană
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com/WhiteHouse/

Liderii democraţi care supervizează ancheta Congresului american în cadrul proceduri de destituire a lui Donald Trump au transmis vineri un ordin oficial somând Casa Albă să le trimită, până la 18 octombrie, o serie de documente legate de afacerea ucraineană, notează AFP.

“Casa Albă a refuzat să colaboreze ori chiar să răspundă la multiple solicitări din partea comisiilor noastre de a preda de bunăvoie documente. După aproape o lună de obstrucţie, pare evident că preşedintele a ales calea sfidării, obstrucţionării şi operaţiunilor de disimulare”, au scris ei într-un comunicat.

“Regretăm profund că preşedintele Trump ne-a pus pe noi, precum şi ţara, în această postură, dar actele sale nu ne-au lăsat altă opţiune decât să lansăm această citaţie”, au subliniat parlamentarii democraţi, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026