Update articol:

CCR a admis sesizarea PNL pe legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive

Curtea Constituţională a României (CCR)

Curtea Constituţională a admis joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia formulată de 70 deputaţi PNL la legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. CCR a constatat că actul normativ este neconstituţional în ansamblu lui. Prin urmare, legea se reîntoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii.

Senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiatorul legii, a scris acum câteva minute:  “După ce cu două zile în urmă CCR a confirmat că darea în plata pentru mașini-legea leasing-ului-e constituțională, astăzi, după șase(!!!) amânări, CCR decide că Legea plafonării dobânzilor are o exprimare neclară și o declară neconstituțională. N-am să comentez acum decizia, dar nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de șapte luni să constați că e exprimare neclară?

Românii sunt lăsați să fie în continuare jecmăniți de bănci și IFN-uri, invocându-se textul neclar? Chiar e inacceptabil pentru sistemul financiar-bancar și pentru toți cei care roiesc în jurul lui, că vrem și noi, românii, să nu mai plătim dobânzi triple față de europeni?
Dacă de la Cîțu și șleahta de lobiști ai băncilor și IFN-urilor, sub masca de profesori la ASE cu mare influență, iată, nu aveam așteptări, nu același lucru pot spune despre cei în care sunt așteptați să facă dreptate.
Probabil, în față unei puteri absolute, și a unui prim ministru aservit sistemului bancar, încă o decizie împotriva lor, la două zile distanță, ar fi fost prea mult…
Aștept motivarea respingerii, și va asigur, că voi reveni cu legea, bineînțeles dacă partidul meu consideră oportun momentul.”

 

Pe 6 mai 2020, Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiect de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.

Astfel, conform iniţativei legislative adoptate, „prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”.

Articolul 5 la care face referire actul normativ prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

De asemenea, proiectul adoptat defineşte şi termenul de creditor financiar ca fiind „o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României denumită în continuare BNR, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe”.

Totodată, o altă modificare a Legii, prin proiectul adoptat de către deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

„Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”, arată o altă modificare a legii.

Actul normativ a fost atacat de PNL la Curtea Constituţională pe 18 iulie 2020.

BVB | Știri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (19/05/2025)

Disponibilitate vot on-line AGA 23.05.2025

ARTEGO SA (ARTE) (19/05/2025)

Completare Raport anual 2024-opinia auditorului privind ESEF

CONPET SA (COTE) (19/05/2025)

Plata dividend aferente anului 2024