Update articol:
ANRE:

Cei opt operatori de distribuție a energiei electrice concesionari şi-au propus să realizeze investiții în valoare totală de cca. 1.6 miliarde lei în 2019

În aplicarea cadrului de reglementare prin care au fost stabilite obligații ferme pentru operatorii de distribuție a energiei electrice concesionari pentru realizarea investițiilor asumate, aceștia au transmis la ANRE planurile de investitii pentru anul 2019. Din situațiile transmise, rezultă că cei opt operatori concesionari şi-au propus să realizeze investiții în valoare totală de cca. 1.6 miliarde lei, se precizează în comunicatul ANRE.

„Acest efort investițional va ținti, în proporție de 90%, rețeaua electrică de distribuție, în care se vor realiza lucrări de retehnologizare constând în înlocuirea echipamentelor uzate fizic și moral, lucrări pentru reducerea pierderilor proprii tehnologice și îmbunatățirea calității serviciului, precum și lucrări pentru extinderea de rețea. Un segment semnificativ din investiții este dedicat implementării de sisteme de măsurare inteligentă, pentru care operatorii au alocat o valoare totală de cca. 75 milioane lei, ceea ce reprezintă un procent de 6% din valoarea investițiilor programate în anul 2019.

Operatorii de distribuție a energiei electrice concesionari au obligația realizării a cel puțin 95% din valoarea planului anual de investiții asumat și aprobat de ANRE. Menționăm că nerealizarea planului anual de investiții se sancționează contravențional cu amendă, care poate fi un procent situat între 5% și 10% din cifra de afaceri realizată din activitatea de distribuție a energiei electrice.

Reamintim faptul că, începând cu anul 2018, autoritatea de reglementare a întărit controlul asupra activității investiționale în domeniul rețelelor electrice de distribuție, astfel încât să se înregistreze o îmbunatățire reală a eficienței, fiabilității și siguranței în funcționare a acestora, reflectată în creșterea nivelului de performanță a serviciului de distribuție a energiei electrice”, menţionează ANRE.