Update articol:

Cemacon: Înjumătățire a Profitului Operațional (EBITDA)/ Scădere de 36% a Cifrei de Afaceri

  • Înjumătățire a Profitului Operațional (EBITDA) * Scădere de 36% a Cifrei de Afaceri * Cifra de Afaceri Netă: 78.98 milioane lei

 

Pentru primele 6 luni ale anului 2023, cifra de afaceri netă a Cemacon se situează la 79 milioane lei, în scădere cu 36% față de perioada similară a anului 2022.

Daniel Șologon, Director General  al Cemacon, spune: “Construcțiile și piața imobiliară sunt puternic impactate de creșterea dobânzilor și inflație, iar încrederea de a construi și a investi în construcții noi a scăzut în contextul războiului din proximitate. Datele de care dispunem ne arată că toate țările din regiune resimt scăderi de minim 30% ale pieței materialelor de construcții.

Chiar și într-un context în care piața s-a prăbușit, ne propunem să fim cel mai performant producător de zidării. În ultimii 12 ani, la Cemacon, am dezvoltat afacerea demonstrând constant agilitate; ne-am adaptat și am performat atât în perioade de vârf de ciclu, când cererea a depășit oferta, cât și în perioade cu cerere scăzută, reușind creșteri de capacități și reporniri de fabrici.

În acest context, ne-am concentrat eforturile pe investiții strategice, cu rezultate pe termen mediu și lung:

-deschiderea unei noi unități de producție de cărămidă aparență prin care diversificăm afacerea și creăm potențial de creștere,

-achiziția, integrarea și modernizarea fabricii Euro Cărămidă de la Biharia,

-implementarea unui parc fotovoltaic prin a cărui energie regenerabilă vom asigura o mare parte din consumul fabricilor din parcul industrial Recea.

Investițiile au fost foarte mari, depășind 45 milioane de euro; prin acest efort se consolidează afacerea și se creează perspective noi de creștere”.

Cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile au înregistrat o scădere cu 13% față de perioada precedentă în timp ce costurile de personal au marcat o creștere de 7%. Cheltuielile cu amortizarea au crescut ca urmare a punerii în funcțiune a investițiilor încheiate în prima parte a anului. Veniturile financiare au înregistrat o creștere semnificativă datorită plasamentelor în depozite.

Astfel pentru perioada încheiată la 30 Iunie 2023 compania CEMACON înregistrează EBITDA de  33.440.952 lei și un profit net de  28.688.237 lei.

Activele imobilizate au înregistrat creșteri semnificative de peste 161 milioane lei prin creșterea valorii pentru activele corporale, punerea în funcțiune a noii linii de plăcuţe klinkerizate de la locația Recea, cât și a achiziției de către CEMACON SA a companiei EURO CĂRĂMIDA S.A, tranzacție finalizată în 26 Iulie 2023 când ORC Bihor a eliberat certificatul de înregistrare de mentuni și rezoluția care atestă transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor EURO CĂRĂMIDA S.A.

Activele circulante s-au diminuat ca urmare a scăderii numerarului disponibil, celelalte elemente de activ nefiind afectate în mod semnificativ.

În zona datoriilor principalele modificări sunt în zona datoriilor comerciale și datoriilor către fondul de mediu cu privire la conformarea EUA care se reduc precum și creșterile din zona de împrumuturi, generate de accesarea unui credit pe termen lung.

La finalul perioadei încheiate la 30 Iunie 2023 activele nete ale companiei înregistrează o creștere de 8% față de finalul anului 2022, depășind suma de 402 milioane lei.

 

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (05/11/2024)

Tranzactii intre parti afiliate - DEER - OPCOM

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (05/11/2024)

Disponibilitate raport trim III 2024 si detalii videoconferinta

Turbo Long Certificates on One United (RBONETL7) (05/11/2024)

Suspendare tranzactionare - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (05/11/2024)

Demersuri vanzare pachet de actiuni detinut la Complex Hotelier Dambovita S.A.

IAR SA Brasov (IARV) (05/11/2024)

Schimbare in componenta Consiliului de Administratie