Update articol:
COMUNICAT

Centrul Cultural Clujean și grupul IULIUS, parteneriat pentru crearea unui centru cultural dedicat artelor spectacolului la Cluj-Napoca

Pentru prima dată în România, un proiect mixed-use de reconversie urbană include un centru cultural deschis întregii comunități, realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Clujean. Spațiul – concept dedicat artelor spectacolului va fi parte din proiectul dezvoltat de către grupul IULIUS pe platforma Carbochim. Cu o investiție de peste jumătate de miliard de euro, acesta este cel mai mare demers de reconversie urbană anunțat în România. Una dintre cele două clădiri de patrimoniu industrial ale sitului, hala cu arcade din anii `50, va fi astfel conservată și adusă în circuitul public, primind funcțiuni culturale.

Hala Carbochim va fi transformată în centru cultural, urmând să găzduiască evenimente din sfera artelor spectacolului: concerte, teatru și dans contemporan, ateliere și festivaluri. Spațiile nou create vor fi gestionate de către Centrul Cultural Clujean, cu participarea unora dintre organizațiile sale membre active în domeniul artelor spectacolului, și vor rămâne în permanență accesibile comunității artistice clujene, care va putea contribui la dezvoltarea programului lor.

„Încă din 2013, când specialiștii din comunitatea locală au elaborat Strategia Culturală a orașului, nevoia creării unui centru de artă contemporană a fost definită ca principala prioritate a sectorului. Suntem bucuroși să putem anunța acum demararea primei componente a acestui proiect, cea dedicată artelor spectacolului. Faptul că reușim să facem asta în cadrul unui parteneriat cu sectorul privat este o premieră în România și ne entuziasmează pe toți pentru că ne permite să lucrăm cot la cot, adunând în același proiect resursele și expertiza specifice lumilor culturii și business-ului”, a declarat Ștefan Teișanu, directorul Centrului Cultural Clujean.

Nevoia existenței mai multor spații dedicate artei și culturii a fost identificată ca una dintre cele mai stringente priorități ale sectorului cultural local în studiul „Munca în cultură: modele actuale și schimbări generate de pandemia de COVID-19”, realizat pentru Centrul Cultural Clujean de Centrul Interdisciplinar pentru Știința Datelor al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Pe lângă centrul dedicat artelor spectacolului, proiectul de reconversie urbană dezvoltat de grupul IULIUS pe platforma Carbochim mai include și o sală de spectacole, prima de acest tip integrată într-un proiect de real-estate, un amfiteatru și spații pentru evenimente în aer liber, cele mai noi concepte cinematografice, precum și un mix variat de petrecere a timpului liber cu zeci de restaurante și cafenele cu tematică internațională.

A doua clădire de patrimoniu industrial ce va face obiectul unei reconversii este cea administrativă, care va reuni atât facilități co-working, cât și spații pilot de încurajare și promovare a talentelor și a inițiativelor creative locale.

„Pentru proiectul de reconversie urbană a platformei Carbochim ne dorim să păstrăm identitatea locului, pe care o considerăm de importanță socială, și, totodată, să dăm celor două clădiri industriale reconvertite o nouă însemnătate, cu rezonanță pentru publicul larg. Clujul este un oraș puternic cultural și creativ, o componentă pe care o vom pune în valoare în noua dezvoltare prin acest parteneriat cu mediul cultural local. Ne bucură faptul că viziunea noastră este confirmată de comunitate, funcțiunile culturale reprezentând una dintre principalele așteptări exprimate de clujeni pentru noua dezvoltare, alături de spațiile verzi, o altă componentă care ne definește proiectele”, a declarat Iulian Dascălu, proprietarul grupului IULIUS.

Mai multe detalii despre cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România, a platformei Carbochim, sunt dinsponibile pe www.partedincluj.ro, platformă prin intermediul căreia comunitatea este invitată să-și exprime opiniile și așteptările privind cum ar trebui să fie noua parte din Cluj.

Centrul Cultural Clujean este o organizație neguvernamentală de cultură și dezvoltare durabilă care reunește 116 instituții și organizații culturale, universități, asociații ale societății civile și ale mediului de afaceri, precum și autorități publice din Cluj-Napoca și din regiune. Misiunea Centrului este de a mobiliza cultura, în parteneriat cu alte sectoare cheie, pentru a produce transformare socială și dezvoltare urbană, prin crearea de noi spații și programe pentru dezvoltarea culturii și a impactului său în societate. www.cccluj.ro

Proiectul grupului IULIUS de reconversie urbană a platformei Carbochim din Cluj-Napoca își propune să transforme zona industrială într-un spațiu viu al Clujului, integrând-o ca parte din oraș. Fabrica va fi relocată și retehnologizată, fără perioade de inactivitate. Noul proiect include: cea mai mare suprafață de retail din țară, de 115.000 mp, cu peste 400 de magazine, un centru cultural dedicat artelor spectacolului, conservarea și readucerea în circuitul public a două clădiri de patrimoniu industrial, dezvoltarea unui model de abordare integrată a spațiilor verzi prin conectarea grădinii urbane de peste 4 hectare, nou realizată, cu parcurile adiacente și prin reconfigurarea completă a infrastructurii rutiere și pietonale, dezvoltarea unui eco-cartier integrat, crearea de infrastructură velo-pietonală pe malul Someșului și amenajarea sa ca un centru de sport în aer liber, consolidarea unui nou pol de business în Cluj și construirea celei mai mari parcări subterane din țară, cu peste 6.000 de locuri.

 

BVB | Știri BVB

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (16/05/2022)

BEI si TGN - acord strategie decarbonizare a retelei de transport gaze naturale

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (16/05/2022)

Hotarari AGA E din data de 16 mai 2022

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (16/05/2022)

Rascumparare actiuni proprii periooada 09-13.05.2022

Sphera Franchise Group (SFG) (16/05/2022)

Inregistrare teleconferinta rezultate T1 2022