Update articol:

CEZ lanseză o competiţie de proiecte pentru reducerea sărăciei energetice

CEZ Vânzare lansează competiţia regională “Adăpost cu Energie”, prin care acordă 39.000 lei pentru implementarea unui proiect care reduce riscurile asociate sărăciei energetice în rândul clienţilor vulnerabili, potrivit unui comunicat al companiei.

Până pe 14 iunie, pot aplica ONG-uri naţionale sau locale din domenii precum eradicarea locuirii precare, servicii sociale, locuire socială şi dezvoltare comunitară.

De 2 ani, CEZ Vânzare s-a alăturat proiectului european SocialWatt şi împreună luptă pentru a reduce fenomenul de sărăcie energetică.

Prin competiţia “Adăpost cu Energie” compania susţine, de asemenea, Obiectivul 7 de Dezvoltare Durabilă ONU, “Energie curată şi la preţuri accesibile”, pentru soluţii inteligente şi mijloace alternative de energie.

Proiectele înscrise în competiţie se vor plia pe una dintre următoarele direcţii strategice: eficienţă energetică – înlocuire/achiziţie aparatură/sisteme eficiente (exemplu frigider, aragaz, maşină de spălat, aer condiţionat, boiler, pompe, centrală termică); anvelopare termică; renovare (reparaţii acoperiş, pereţi, instalaţie electrică), soluţii SMART – achiziţionare panouri fotovoltaice, termostate inteligente etc.

Aflată la prima ediţie, competiţia îşi propune să reducă sărăcia energetică, prin oferirea accesului la servicii moderne de energie în rândul clienţilor casnici ai CEZ Vânzare, din grupuri vulnerabile: vârstnici, persoane cu dizabilităţi, persoane din mediul rural, persoane singure, familii monoparentale şi care locuiesc în locuinţe individuale.

Participanţii pot propune idei de proiecte pentru beneficiarii din cele 7 judeţe: Argeş (Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung), Dolj (Craiova, Bechet, Filiaşi, Băileşti), Gorj (Târgu Jiu), Olt (Slatina, Corabia, Caracal), Vâlcea (Râmnicu Vâlcea, Horezu, Drăgăşani, Călimăneşti), Mehedinţi (Drobeta Turnu Severin, Orşova, Baia de Aramă, Vânju Mare) şi Teleorman (Alexandria, Videle, Roşiorii de Vede).

Mecanismul este simplu: organizaţiile neguvernamentale se înscriu în competiţie cu proiectul propus iar, în urma verificării eligibilităţii şi a jurizării, va fi ales proiectul câştigător.

Odată cu ONG-ul premiat, câştigătorii principali vor fi, de fapt, clienţii CEZ Vânzare, care vor beneficia de implementarea soluţiei propuse în proiect.

Jurizarea proiectelor înscrise va fi realizată de o echipă formată din specialişti ai Asociaţiei CSR Nest, CEZ şi din industria energetică. Prima etapă constă în verificarea eligibilităţii proiectelor iar toate aplicaţiile care respectă Regulamentul vor intra în etapa de evaluare a conţinutului.

“Colaborarea cu SocialWatt ne-a permis să abordăm un fenomen îngrijorător, sărăcia energetică, şi să ne dorim mai mult să construim comunităţi sustenabile în zona Olteniei. Dacă anul trecut lansam #PromisiuneaPentruAcasă, o campanie de informare asupra eficienţei energetice, acum ne propunem să găsim soluţii concrete pentru clienţii expuşi. “Adăpost cu Energie” devine un scut de protecţie prin care, alături de partenerii noştri de la Asociaţia CSR Nest, pregătim locuinţele pentru un viitor mai bun”, a declarat Cornelia Szabo, preşedinte al Directoratului CEZ Vânzare.

“Implicarea companiilor în susţinerea comunităţilor locale vulnerabile, prin intermediul societăţii civile, este un factor determinat pentru dezvoltarea durabilă a acestora şi un element cheie în tranziţia către o societate sustenabilă. Prin programul “Adăpost cu Energie”, CEZ Vânzare aduce în atenţia publicului magnitudinea fenomenului sărăciei energetice şi ca atare vine în întâmpinarea unei nevoi reale, contribuind în mod eficient şi ţintit la diminuarea acestuia în comunităţile vulnerabile din România”, a declarat Sergiu Sebesi, Preşedinte al Asociaţiei CSR Nest.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie