Update articol:

CEZ majorează previziunile pentru 2022, în urma creşterii preţului electricităţii

CEZ majorează previziunile pentru 2022, în urma creşterii preţului electricităţii
 - poza 1

Grupul energetic CEZ a îmbunătăţit semnificativ marţi estimările de profit pentru 2022, în urma creşterii preţului electricităţii şi a veniturilor din comerţul cu mărfuri, sporind perspectivele pentru un nivel record al dividendelor în acest an, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cea mai mare companie listată din Europa Centrală a anunţat că în primul trimestru din 2022 profitul net ajustat a fost mai mult decât triplu, la 26,7 miliarde de coroane (1,13 miliarde de dolari), în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la 16,2 miliarde de de coroane.

În primele trei luni din 2022, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a urcat cu 119%, la 43,7 miliarde de coroane, de asemenea mult peste previziunile analiştilor.

Grupul, unde statul ceh deţine o participaţie de 70%, se aşteaptă ca profitul net ajustat să fie cel puţin dublu în 2022, între 45 şi 49 miliarde de coroane, după ce în martie estima un câştig între 38 şi 42 miliarde de coroane.

EBITDA ar urma să crească anul acesta la 95 – 99 miliarde de coroane, faţă de prognoza anterioară, de 85 – 89 miliarde de coroane.

Nivelul dividendelor în 2022 s-ar putea situa la 67-73 coroane, peste nivelul record de 53 coroane plătit pentru câştigurile din 2009.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta