Update articol:

CFR Călători: Studenţii îşi vor putea rezerva online călătoria cu trenul

Sursa foto: facebook.com/CFRCalatori.ro

CFR Călători şi trei organizaţii studenţeşti reprezentative au încheiat un protocol cu privire la procedura prin care studenţii să aibă posibilitatea de a-şi procura bilete de tren online, iar Ministerul Transporturilor şi operatorul naţional de transport călători fac demersuri pentru promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi aprobate prin HG nr. 42/2017.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, conducerea companiei a luat măsuri pentru a facilita studenţilor emiterea legitimaţiilor de călătorie online şi prin automatele de vânzare. Astfel, se va reduce timpul de aşteptare la casele de bilete, iar modalitatea de rezervare a locului va deveni mult mai facilă pentru studenţi.

“Studenţii reprezintă o categorie importantă printre călătorii noştri şi din acest motiv am căutat împreună cu Ministerul Transporturilor o soluţie care să le permită
procurarea online a biletelor de tren. Am continuat astfel politica asumată la începutul anului de a pune în centrul atenţiei călătorul şi nevoile sale şi sperăm că acest pachet legislativ şi platforma informatică aferentă să fie finalizate până la începerea anului universitar. Această măsură este doar una dintr-o serie mai lungă din cadrul Strategiei de Digitalizare a CFR Călători prin care ne dorim să schimbăm substanţial experienţa călătoriei cu trenul. Vom reveni cu mai multe detalii interesante în perioada imediat următoare”, a declarat directorul general CFR Călători, Dan Costescu.

După definitivarea formei legale a actului legislativ de modificare şi completare a HG nr. 42/2017, studenţii care vor dori eliberarea online a biletelor/abonamentelor de tren vor trebui să-şi creeze un profil de utilizator pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau la casele de bilete CFR Călători dotate cu sistem electronic de emitere pentru înscrierea datelor care atestă calitatea de student şi dreptul la gratuitate.

“Vom reveni cu amănunte despre modul în care studenţii vor putea procura online legitimaţiile de călătorie cu trenurile CFR Călători în momentul în care modificarea
legislativă va intra în vigoare. Intenţia CFR Călători este ca măsura de emitere online a legitimaţiilor de călătorie pentru studenţi să poată fi aplicată la începerea anului universitar”, spun reprezentanţii companiei, potrivit Agerpres.

Dintre organizaţiile studenţeşti reprezentative invitate la discuţiile care s-au purtat joi la sediul CFR Călători au fost prezente Uniunea Studenţilor din România (USR), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). La discuţii a participat şi secretarul de stat responsabil de domeniul feroviar din cadrul MTIC, Adrian Dupu.

Totodată, s-a discutat şi cu studenţii români din străinătate asupra condiţiilor tehnice pentru a le permite şi acestora accesul gratuit cu trenul şi urmează să fie stabilită procedura legală prin care acest lucru să devină posibil. 

BVBStiri BVB

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (25/09/2020)

Raport curent conform art. 234, lit. i). al Regulamentului ASF nr. 5/2018

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/09/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (25/09/2020)

Notificare prag detineri >5%, respectiv <5%, DEDEMAN SRL si PAVAL HOLDING SRL

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (25/09/2020)

Decizie ASF nr. 1133/24.09.2020