Update articol:

China introduce taxe antidumping la produse din oţel inoxidabil importate din UE, Japonia, Coreea de Sud şi Indonezia

China a anunţat luni că va impune din 23 iulie taxe antidumping la unele produse din oţel inoxidabil importate din UE, Japonia, Coreea de Sud şi Indonezia, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale globale, transmite Reuters.

Taxe antidumping cuprinse între 18,1% şi 103,1% vor fi aplicate la plăci din oţel inoxidabil laminate la cald şi la ţaglele din oţel inoxidabil, se arată într-un comunicat al Ministerului Comerţului de la Beijing, potrivit Agerpres. Aceste produse se folosesc în construirea de nave, containere, căi ferate şi în alte industrii.

Decizia vine în urma plângerii depuse de producătorul chinez de oţel Shanxi Taigang Stainless Steel.

„Agenţia de investigaţii a stabilit că produsele menţionate au fost vândute la preţuri exagerat de scăzute, ceea ce a provocat industriei chineze pierderi substanţiale”, apreciază Ministerul Comerţului de la Beijing.

China, cel mai mare producător mondial de oţel inoxidabil, a obţinut anul trecut 26,71 milioane de tone de produse din oţel inoxidabil, în creştere cu 2,4% faţă de 2017, arată datele Asociaţiei chineze a oţelului inoxidabil.

În 2018, statul asiatic a importat 1,85 milioane de tone de produse din oţel inoxidabil, un avans de 53,7% comparativ cu 2017. 

Anul trecut, China a lansat o investigaţie antidumping privind produsele de oţel inoxidabil provenite din Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud şi Indonezia.

Ministerul Comerţului de la Beijing a analizat dacă unele produse de oţel inoxidabil provenite din Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud şi Indonezia sunt vândute la preţuri exagerat de scăzute şi ar putea încălca reglementările antidumping.