International

China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după unificare

China şi-a retras o promisiune de a nu trimite trupe sau personal administrativ în Taiwan după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat miercuri, citat de Reuters, care semnalează totodată decizia preşedintelui Xi Jinping de a acorda mai puţină autonomie decât a sugerat anterior, potrivit Agerpres.

Cartea albă intitulată “Chestiunea Taiwanului şi reunificarea Chinei în noua eră”, este publicată după mai multe zile de exerciţii militare chineze fără precedent în apropierea insulei, pe care Beijingul o revendică drept teritoriu propriu, în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi săptămâna trecută. “Noua eră” este un termen asociat în mod obişnuit cu conducerea lui Xi.

Taiwanul respinge pretenţiile de suveranitate ale Chinei, afirmând că populaţia insulei ar trebui să-şi decidă propriul viitor şi promite să-şi apere democraţia, aminteşte Reuters.

China a declarat în două cărţi albe anterioare asupra Taiwanului, în 1993 şi 2000, că “nu va trimite trupe sau personal administrativ care să aibă sediul în Taiwan” după realizarea unificării.

Această linie, menită să asigure Taiwanul că se va bucura de autonomie după ce va deveni o regiune administrativă specială a Chinei, nu mai apare în cea mai recentă carte albă.

Partidul Comunist la putere în China a propus ca Taiwanul să poată reveni sub conducerea sa după modelul “o ţară, două sisteme”, similar cu formula sub care fosta colonie britanică Hong Kong a revenit sub conducere chineză în 1997.

Aceasta ar oferi o oarecare autonomie Taiwanului guvernat democratic pentru a-şi păstra parţial sistemele social şi politic.

O linie din cartea albă din 2000, care spunea că “orice poate fi negociat”, atâta timp cât Taiwanul acceptă că există o singură China şi nu doreşte să obţină independenţa, lipseşte şi ea din documentul actualizat.

Taiwanul a trăit sub ameninţarea invaziei chineze din 1949, când guvernul învins al Republicii China a fugit în insulă după ce Partidul Comunist al lui Mao Zedong a câştigat un război civil, aminteşte Reuters.

Agenţia DPA consemnează de asemenea că pe fondul tensiunilor continue asupra Taiwanului, China ameninţă din nou că va lua înapoi republica insulară democratic autoguvernată prin mijloace militare dacă este necesar.

“Vom lucra cu cea mai mare sinceritate şi vom face toate eforturile posibile pentru a realiza reunificarea paşnică”. “Dar nu vom renunţa la folosirea forţei şi ne rezervăm opţiunea de a lua toate măsurile necesare”, spune guvernul chinez în cartea albă.

“Utilizarea forţei ar fi ultima soluţie (…). Vom fi nevoiţi să luăm măsuri drastice doar pentru a răspunde la provocarea elementelor separatiste sau a forţelor externe dacă ar trece vreodată liniile noastre roşii”.

Nicio interferenţă străină în Taiwan nu va fi tolerată, declară conducerea chineză, adăugând că “obiectivul istoric al reunificării patriei noastre trebuie realizat şi va fi realizat”.

Articole recente

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 7,85%

Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…

59 de minute ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

2 ore ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

4 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

4 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

4 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More