În perioada 23-25 octombrie 2026 Xiong’an (orașul viitorului, a cărui construcție a început în anul 2017, în apropiere de Beijing) a găzduit ediția inaugurală a Forumului Guvernanței Mondiale. Conferința la nivel înalt a fost organizată cu ocazia aniversării a 55 de ani de la restabilirea drepturilor legitime ale Chinei în cadrul ONU (Organizația Națiunilor Unite) și a unui an de la lansarea de către China a Inițiativei Guvernanței Mondiale (GGI – Global Governance Initiative).
Inițiativa la nivel internaționale pune accentul pe egalitatea între state, participarea mai echitabilă a țărilor lumii și recunoașterea rolului în creștere și consolidarea vocii Sudului Global. Inițiativa este susținută de comunitatea internațională (peste 160 de țări și Organizația Națiunilor Unite), într-o perioadă în care omenirea se confruntă cu un cumul de provocări fără precedent: tensiuni geopolitice și conflicte, tensiuni comerciale și noi politici industriale, costul în creștere al schimbărilor climatice, o cursă a militarizării și, foarte important, dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale.
Am fost invitat să particip cu o prezentare pe rolul BRICS în economia mondială la acest Forum organizat de Institutul de Relații Internaționale al Chinei, care a reunit peste 400 de personalități din mediile politic (inclusiv Ministerul de Externe al Chinei), academic, universitar, economic (inclusiv fondatorului Forumului Economic Mondial) și social pe plan mondial (din aproximativ 90 de țări, dar și de la instituții internaționale, inclusiv reprezentanți la vârf ai Organizației Națiunilor Unite).
Dezbaterile acestei Conferințe de rang înalt au fost axate pe identificarea de soluții concrete la provocările structurale pe plan mondial, aspect reflectat și de faptul că peste 70% din participanți au fost din institute de cercetare din întreaga lume.
În cadrul discursului de deschidere, Ministrul de Externe al Chinei a atras atenția cu privire la provocările și transformările fără precedent cu care se confruntă omenirea, inclusiv multipolaritatea și democratizarea relațiilor internaționale. Pe de o parte, domnul Wang Yi a subliniat faptul că Organizația Națiunilor Unite trebuie să rămână platforma indispensabilă pentru guvernanța mondială și a susținut promovarea multilateralismului, consolidarea rolului Sudului Global, reforma sistemului financiar internațional, promovarea echității, dreptății, deschiderii și dezvoltării. Pe de altă parte, reprezentantul la nivel înalt al Chinei a susținut intensificarea cooperării internaționale pentru o guvernanță echilibrată și adecvată a noilor frontiere (mările adânci, regiunile polare și spațiul cosmic), bazată pe principiile păcii, suveranității și incluziunii.
Nu în ultimul rând, Ministrul de Externe de la Beijing a menționat prioritățile pe termen scurt ale Chinei pentru guvernanța mondială: organizarea cu succes a reuniunii la vârf a reprezentanților APEC în luna noiembrie, implicarea activă în promovarea reformei ONU (simplificarea structurilor, ameliorarea eficienței și adresarea cu succes a provocărilor globale), susținerea Grupului Prietenilor Guvernanței Mondiale (care include peste 60 de țări) în promovarea reformei guvernanței mondiale, implementarea integrală a Acordului BBNJ (pentru conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice marine din zonele de dincolo de jurisdicția națională), recalibrarea guvernanței mondiale în domeniul drepturilor omului (prin promovarea dreptului la dezvoltare, ca punct central al agendei multilaterale), publicarea unei propuneri pentru consolidarea guvernanței spațiului cosmic, publicarea unui raport de progres privind Planul de acțiune pentru consolidarea capacităților în domeniul inteligenței artificiale în beneficiul tuturor și înființarea unui Centru de cercetare pentru guvernanța globală.
Organizația Națiunilor Unite a avut o reprezentare importantă la acest Forum, ceea ce exprimă atenția acordată de către China pentru consolidarea rolului acestei platforme în guvernanța mondială pe viitor.
Pe de o parte, Guy Ryder, subsecretar general al ONU pentru politici, a evidențiat adâncirea diviziunilor politice pe plan mondial, un factor care contribuie la întârzierea atingerii obiectivelor de dezvoltare.
Pe de altă parte, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați (Barham Salih) a subliniat faptul că protecția refugiaților constituie o responsabilitate internațională, dat fiind că, în prezent, peste 117 milioane de oameni sunt strămutați, iar 70% din aceștia trăiesc în țări cu venituri mici și medii.