Update articol:

China relaxează normele privind siguranţa în minerit pe fondul crizei de electricitate

china Yuanul chinez

Organismele de reglementare din China intenţionează să fie mai relaxate în răspunsul lor la accidentele miniere, în contextul în care autorităţile de la Beijing cer producătorilor de cărbune să majoreze producţia şi a ajuta la rezolvarea crizei de electricitate cu care se confruntă ţara, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă (NDRC), principalul organism de planificare economică din China, a organizat joi o reuniune cu companiile miniere ocazie cu care le-a spus că, în cazul în care vor apărea accidente, minele din apropiere nu vor mai fi închise pentru inspecţii de siguranţă, susţine publicaţia de specialitate Fengkuang Coal Logistics într-o postare pe reţeaua WeChat. Această decizie vine pe fondul apelurilor lansate de Beijing pentru ca producătorii de cărbune să lucreze la capacitate maximă pentru restul anului, chiar dacă aceasta înseamnă că îşi vor depăşi cotele alocate de producţie.

Un deficit de cărbune înaintea iernii a dus preţurile la un nivel record atât în China cât şi la nivel mondial. În timp ce cererea de cărbune a fost una solidă în acest an, pe fondul revenirii economiei globale, producţia de cărbune în China nu a putut ţine pasul cu cererea. Unul dintre motive are legătură cu legile mai aspre şi inspecţiile stricte de siguranţă după o serie de accidente mortale.

Preţul ridicat la cărbune a limitat producţia de electricitate a termocentralelor care vând energia la preţuri reglementate. Unele din aceste termocentrale s-au închis sau chiar au refuzat să majoreze producţia în pofida crizei de electricitate deoarece operează în pierdere având în vedere diferenţa între creşterea preţului la cărbune şi preţul reglementat al electricităţii.

China, cel mai mare producător şi consumator mondial de cărbune, este şi cel mai mare emitent mondial de gaze cu efect de seră. Pe de altă parte, China este şi ţara care investeşte cel mai mult în energie regenerabilă iar autorităţile de la Beijing au promis că vor ajunge la neutralitatea emisiilor de CO2 până în 2060

BVB | Știri BVB

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (27/10/2021)

Completare ordine de zi AGAE 15/16 noiembrie 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2021)

Raport conform art. 108 din Legea 24/2017 (R)

BIOFARM S.A. (BIO) (27/10/2021)

Desfasurare AGA in contextul SARS-CoV-2

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (27/10/2021)

Act aditional cf. art. 234 lit. i Reg. 5 din 2018- ELCEN Bucuresti