Update articol:
CHINA A CREAT SISTEMUL DE CREDITE SOCIALE

Chinezii sunt supravegheaţi în timp real şi primesc premii sau pedepse, în funcţie de comportament

În renumitul său roman distopic “1984”, publicat în 1949, scriitorul George Orwell a adus în discuţie ideea de supraveghere a populaţiei prin aşa-numitul sistem “Big Brother”. În carte, un grup de guvernare totalitar dorea să afle toate mișcările cetățenilor și întreținea o “poliție a gândirii”. Acum, la câteva zeci de ani, ficţiunea lui Orwell este realitate.

China a anunţat că îşi va clasifica cetățenii cu un sistem de “credit social”, bazat pe puncte. În cadrul acestui sistem, care va fi deplin operațional în 2020, camerele şi aplicaţiile vor monitoriza fiecare mișcare a cetățenilor și le vor clasifica în consecință – cei cu scoruri ridicate vor avea multe beneficii, în timp ce chinezii cu scoruri mici vor fi pedepsiți.


La 14 iunie 2014, Consiliul de Stat al Chinei a publicat un document intitulat “Planificarea schiţei pentru construirea unui sistem de credite sociale”. Acesta a definit un sistem obligatoriu pentru toți cetățenii care le monitorizeze comportamentul şi să le acorde puncte. Această idee  este în concordanță cu planul președintelui Xi Jinping de a construi un sistem de credite sociale bazat pe principiul “o dată ce ai fost neserios, vei fi restricţionat toată viaţa”, potrivit autorităţilor chineze, care spun: “Acest sistem va permite celor de încredere să se plimbe liber, în timp ce pentru discreditaţi va fi greu să facă chiar şi un pas”.

Deși Partidul Comunist a anunțat că sistemul, care este obligatoriu, va funcționa pe deplin în 2020, acesta a fost deja pilotat pentru milioane de oameni. Sistemele de testare se află acum în diferite stadii de dezvoltare în mai multe orașe din China. Unele metode de notare sunt făcute de consiliile locale, iar altele utilizează platforme tehnologice private care stochează date cu caracter personal.

Scorul social al unei persoane se poate îmbunătăți și scădea în funcție de comportamentul său. Într-un program curent, fiecare cetățean a primit 800 de puncte, iar în altele 900 de puncte. Aceste scoruri sunt actualizate în timp real – camerele și aplicațiile verifică ce achiziţii fac cetăţenii, cum îşi petrec timpul şi cu cine se întâlnesc.

Un comportament bun – cum ar fi să lucrezi bine la locul de muncă, să cumperi alimente sănătoase, să plătești facturile la timp și să respecţi bunele practici de condus – duce la scoruri bune pentru cetăţeni, în timp ce infracțiunile – prea multe jocuri video, fumatul în zone interzise, achiziţii frivole, prea mult alcool sau condusul prost al maşinii, publicarea de ştiri false online – pot scădea scorul. De asemenea, compania pe care o ai în jur – prietenii și familia – poate afecta scorul. Dacă cineva apropiat spune ceva negativ despre guvern, se pot pierde puncte preţioase. Creditul social poate fi afectat şi de comportamentul partenerului sau soţului.
Cei cu scoruri mari primesc tratament VIP oriunde merg.

Câteva dintre avantajele pe care le pot obţine “cetățenii buni” sunt:

1) Calificarea ușoară pentru împrumuturi ieftine;
2) Căi rapide către universități de vârf;
3) Oferte pentru cele mai bune și cele mai bine plătite locuri de muncă;                          4) eligibilitatea de a închiria sau de a cumpăra case în cele mai bune cartiere;            5) tratamentul preferențial la aeroporturi.

Persoanele ale căror scoruri sunt scăzute din cauza comportamentului rău se pot aștepta la pedepse severe, cum ar fi:

1) interzicerea călătoriei cu trenul sau avionul;

Nouă milioane de persoane cu scoruri mici au fost blocate de la achiziționarea biletelor pentru zboruri interne, a anunțat Channel News Asia în martie, citând statisticile oficiale. De asemenea, pot fi reduse opțiunile de lux – trei milioane de oameni nu mai pot beneficia de bilete de tren de clasă business. Alte potențiale greșeli sunt încercarea de a călători fără bilet, întoarcerea din fața porților de îmbarcare sau fumatul în zonele pentru nefumători.

2) împiedicarea obținerii de credite financiare și a locurilor de muncă guvernamentale;

3) viteze de internet încetinite de către autorităţi;

4) înterzicerea înscrierii în cele mai bune școli;

5) interzicerea închirierii de apartamente și case în zone mai frumoase.

17 persoane care au refuzat să efectueze serviciul militar, anul trecut, au avut interdicţie să se înscrie în învățământul superior, să candideze la liceu sau să-și continue studiile, a informat Beijing News. Cetățenii cu credit social redus au, de asemenea, interzis să-și înscrie copiii la școlile private.

Persoanele care încalcă principiile de “încredere” nu mai pot să-şi exercite funcții de conducere în firmele de stat și în băncile mari. Unele infracţiuni, cum ar fi frauda și deturnarea de fonduri, au, de asemenea, un efect important asupra creditului social. Angajatorii care nu au plătit asigurări sociale sau persoanele care nu au plătit amenzi se vor confrunta cu restricții.

Oamenii cu scoruri bune pot avea acces la aplicațiile de călătorie în locuri ca Europa. O femeie din Beijing a declarat pentru BBC că, în 2015, a reușit să rezerve un hotel fără a trebui să plătească, deoarece avea un scor bun.

O notificare guvernamentală din 2016 încurajează companiile să consulte lista neagră înainte de a angaja persoane sau de a le oferi contracte. Înainte de a fi adăugate pe listă, persoanele vor fi sesizate de instanțe și li se va permite să atace decizia în termen de zece zile de la primirea notificării.

Pe măsură ce China avansează în tehnologie pentru a deveni lider mondial în domeniul inteligenței artificiale, noul sistem de credite sociale va fi susținut și aplicat de cele mai recente sisteme de supraveghere de înaltă tehnologie. Acestea includ camerele de luat vederi care vor utiliza geo-tracking, recunoașterea facială și scanarea corporală pentru a monitoriza în permanență cetățenii în timp real și aplicații smartphone, care vor colecta date personale și vor urmări comportamentul online zilnic.

În plus, surse mai tradiționale, cum ar fi fișele guvernamentale, scorurile educaționale, dosarele medicale, evaluările de securitate și înregistrările financiare personale vor furniza date care vor contribui la scorurile naționale ale cetățenilor.
Companii diferite colaborează cu statul pentru a coordona și configura tehnologia, a naționaliza sistemul și a finaliza algoritmii care vor determina scorul cetățeanului.

Sistemul de credite sociale din China – monitorizarea fiecărei mișcări și acțiuni a mai mult de 1 miliard de oameni – ar putea fi probabil cel mai mare proiect de inginerie socială.

 

 

BVB | Știri BVB

ROMCAB SA (MCAB) (29/11/2023)

Suspendare provizorie sentinta faliment actionar majoritar

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (29/11/2023)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 21/22.12.2023

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (29/11/2023)

Electrica a atras o noua finantare de 17,4 mil. euro prin Fondul de Modernizare

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (29/11/2023)

Depunere Oferta publica de cumparare actiuni EVER