Update articol:

Cîmpeanu: Copiii de grădiniţă şi din ciclul primar vor merge miercuri la cursuri, indiferent de incidenţa COVID-19

Cîmpeanu Sursa foto: Facebook

Copiii de grădiniţă şi din ciclul primar, precum şi cei din şcolile speciale vor merge miercuri la cursuri indiferent de incidenţa COVID-19, iar în localităţile unde aceasta este sub 1 la mia de locuitori vor reîncepe şcoala cu prezenţă fizică şi elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.

El a precizat marţi, la TVR 1, că elevii din clasele terminale vor merge la cursuri pe 10 mai.

“Miercuri, 5 mai, toţi elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, toţi copiii din grădiniţe şi toţi elevii şcolilor speciale vor începe şcoala cu prezenţă fizică, indiferent de rata de infectare. Este vorba de 1.400.000 de elevi. De asemenea, în localităţile în care rata de infectare este mai mică de 1 la mie – şi este vorba de un număr de 2.057 de localităţi astăzi cu rata de infectare mai mică de 1 la mie – vor începe şcoala şi elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a tot cu prezenţă fizică. Elevii claselor terminale vor începe şcoala luni, 10 mai. Absolut toţi elevii claselor terminale – a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, clase terminale din învăţământul post-liceal – vor începe şcoala cu prezenţă fizică luni, 10 mai”, a spus Sorin Cîmpeanu.

În 1.124 de localităţi, rata de infectare cu COVID-19 depăşeşte 1 la mia de locuitori. Sorin Cîmpeanu a precizat că pe site-ul Ministerului Educaţiei a fost afişată, marţi, lista localităţilor cu incidenţa COVID-19.

El a mai declarat că peste 50% dintre cadrele didactice s-au vaccinat împotriva COVID-19, marea majoritate făcând şi rapelul.

Sorin Cîmpeanu a precizat că aproape 44% din totalul personalului din învăţământ s-a imunizat împotriva noului coronavirus.

Evaluarea naţională, potrivit acestuia, va începe pe 22 iunie, iar bacalaureatul – pe 28 iunie, iar până până atunci procentul cadrelor didactice vaccinate împotriva COVID-19 va creşte.

“Niciodată Ministerul Educaţiei nu a făcut teste pentru elevi. Testele antigen rapide sunt administrate de personal medical angajat de Ministerul Sănătăţii. Acest personal medical, din păcate, e deficitar. Pe de altă parte, un raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) foarte bine fundamentat explică de ce aceste teste non-invazive, care pot să fie folosite în şcoli, nu pot fi luate în considerare în calculul general al ratei de infectare. Pe de altă parte, aceste teste non-invazive, conform procedurilor actuale, ar trebui să fie confirmate prin teste antigen rapide, deci, prin teste care sunt considerate invazive, după care ar trebui să fie validate prin teste PCR. Această procedură, în opinia INSP, ar complica mai mult lucrurile decât ar ajuta”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (05/12/2024)

Raport tranzactii 31 decembrie 2023 - 4 decembrie 2024

SIMTEL TEAM (SMTL) (05/12/2024)

Obtinerea unei licente din partea ANRE

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/12/2024)

Decizie Consiliu de Administratie - consolidarea valorii nominale a actiunilor

ROMCARBON SA (ROCE) (05/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/12/2024)

Notificare prag detineri/vot >5%