Update articol:

Cinci ţări, printre care şi România, propun o abordare pe 5 piloni privind preţurile la gaze şi energie electrică

Dan Vilceanu Sursa foto: Facebook

Miniştrii Economiei şi Finanţelor din Spania, Franţa, Cehia, Grecia şi România propun o abordare pe 5 piloni privind preţul gazului şi preţurile angro ale energiei electrice, conform unei declaraţii comune, a anunţat Ministerul Finanţelor, potrivit Agerpres.

Declaraţia comună este semnată de Nadia Calvino, prim vice-preşedinte şi ministru al Economiei şi Transformării Digitale, din Spania, Bruno Le Maire, ministrul Economiei, Finanţelor şi Redresării din Franţa, Alena Schillerova, ministrul Finanţelor din Cehia, Christos Staikouras, ministrul Finanţelor din Grecia şi Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor din România.

În document, miniştrii propun o acordare comună la nivel european în condiţiile în care preţul gazului şi preţurile angro ale energiei electrice au crescut dramatic în ultimele luni.

“Propunem următoarea abordare, bazată pe 5 piloni: În primul rând, este necesară o abordare comună la nivel european. Avem nevoie de un set de instrumente de politică europeană pentru a coordona răspunsurile naţionale, pentru a reacţiona imediat la creşterile dramatice ale preţurilor”, precizează sursa citată.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte gazul, oficialii propun investigarea funcţionării pieţei europene de profil pentru a înţelege de ce cantităţile contractate de gaze au fost insuficiente.

“De asemenea, ar trebui să elaborăm linii directoare comune privind depozitarea gazului pentru a atenua creşterea preţurilor. În plus, ar trebui să ne coordonăm mai bine achiziţiile de gaze pentru a ne creşte puterea de negociere. În al treilea rând, trebuie să reformăm piaţa angro de energie electrică. Piaţa electricităţii are multe avantaje: asigură aprovizionarea cu energie în orice moment, pentru toate ţările europene, însă trebuie îmbunătăţită pentru a stabili o legătură mai bună între preţul plătit de consumatori şi costul mediu de producţie al energiei electrice, în mixurile naţionale de producţie. Acest lucru este cu atât mai important cu cât decarbonizarea va duce la creşterea folosirii energiei electrice în economie”, se spune în comunicatul MF.

Totodată, este avansată ideea concentrării pe obţinerea independenţei energetice prin investiţii în diversificarea aprovizionării cu energie şi reducerea dependenţei europene de ţările exportatoare de gaze, cât mai curând posibil.

Mai mult, electricitatea obţinută cu emisii reduse de carbon, de exemplu biomasa, energia eoliană şi solară va juca un rol cheie în diversificarea aprovizionării noastre cu energie.

“În al cincilea rând, Sistemul european de tranzacţionare a emisiilor (ETS) este esenţial pentru a stabili un preţ explicit al emisiilor de carbon şi pentru a începe tranziţia energetică. Prin urmare, pentru a le oferi părţilor interesate, publice şi private, oportunitatea de a-şi planifica din timp şi de a-şi muta investiţiile către activităţi cu emisii reduse de carbon, trebuie să asigurăm un preţ mai predictibil al carbonului şi să evităm volatilitatea excesivă”, se mai arată în document.

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (25/10/2021)

Depunere prospect emisiune obligatiuni spre aprobare ASF

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Inregistrarea la Registrul Comertului a reducerii capitalului social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/10/2021)

Raport privind rezultatele operationale cheie preliminare 9 luni 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021