Update articol:

Cinci ţări UE solicită Bruxelles-ului noi măsuri pentru a proteja industria europeană

Cinci ţări UE solicită Bruxelles-ului noi măsuri pentru a proteja industria europeană
 - poza 1
Spania, Franţa, Italia, Ţările de Jos şi Lituania au solicitat Comisiei Europene măsuri mai stricte pentru a proteja industria europeană şi sectoarele strategice de practicile neloiale din comerţul internaţional, transmite EFE, potrivit Agerpres.

“Sistemul comercial multilateral (…) este subminat în prezent de diverşi actori şi de creşterea practicilor comerciale neloiale. Unii dintre principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene încalcă acest cadru multilateral prin impunerea de noi bariere comerciale sau contribuind la supracapacitatea industrială sistemică şi structurală”, susţin cele cinci ţări într-un document publicat duminică.

Potrivit unor surse diplomatice, cele cinci ţări au prezentat vineri documentul Comisiei Europene, care include diverse propuneri de consolidare a instrumentelor de apărare comercială ale UE.

Propunerile vin cu o săptămână înainte de o reuniune preliminară a colegiului comisarilor europeni privind relaţiile blocului comunitar cu China, o ţară cu care UE are un deficit comercial de peste 360 e miliarde de euro.

Spania şi celelalte ţări semnatare ale documentului au solicitat Comisiei Europene să “iniţieze o reflecţie mai amplă” atunci când există o “distorsionare semnificativă a pieţei într-un sector specific şi în cazul în care niciun instrument de apărare comercială existent nu poate preveni, remedia sau corecta prejudiciul”. În acest context, cele cinci ţări au propus crearea unui nou instrument de apărare comercială, “mai amplu, intersectorial (…), care ar fi activat atunci când sursele europene de aprovizionare se concentrează peste un anumit prag”.

Pe termen scurt, cele cinci state au îndemnat Comisia să accelereze procesarea cazurilor în urma recentei creşteri masive a cazurilor antidumping şi de taxe compensatorii gestionate de executivul european, ceea ce duce la întârzieri din ce în ce mai mari pentru companiile care solicită protecţie împotriva practicilor neloiale. În acest scop, ţările semnatare au solicitat alocarea mai multor resurse şi abandonarea principiului abordării “primul venit, primul servit” în cadrul investigaţiilor, acordând o prioritate mai mare anumitor cazuri şi sectoare, printre altele din perspectiva securităţii economice. De asemenea, au solicitat Comisiei să fie mai proactivă în contestarea oricărei măsuri care este în mod clar incompatibilă cu acordurile sau regulile relevante în faţa Organului de soluţionare a litigiilor (DSB) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Pe termen mediu, cele cinci ţări propun “ajustări specifice ale cadrului juridic pentru apărarea comercială, pentru a restabili o concurenţă loială şi condiţii de concurenţă echitabile pe piaţa UE”, cum ar fi reducerea pragului de 25% pentru valoarea adăugată şi a pragului de 60% pentru piesele originare din ţară pentru ţările terţe care se sustrage taxelor vamale suplimentare ale UE.

“Pentru companiile şi/sau ţările integrate vertical, care exercită un control extins asupra economiilor lor, este uşor să eludeze măsurile utilizând o ţară terţă sau stabilindu-se în UE şi modificându-şi aprovizionarea astfel încât să scadă puţin sub aceste praguri”, explică cele cinci ţări, citând exemplul eludării măsurilor antidumping şi compensatorii privind oţelul inoxidabil indonezian prin jurisdicţii precum Taiwan, Vietnam sau Turcia.

Pe termen lung, cele cinci state sugerează “reforme cheie” pentru a îmbunătăţi setul de instrumente comerciale ale blocului comunitar. Printre altele, subliniază că ar trebui abordată mai bine activitatea transnaţională a companiilor din ţări afectate de distorsiuni semnificative, care sunt supuse unor măsuri de apărare comercială în ţara lor de origine. De asemenea, propun studierea compatibilităţii cu regulile OMC a unei îmbunătăţiri a instrumentului european antisubvenţii care ar permite aplicarea taxelor compensatorii la nivel de companie, mai degrabă decât la nivel combinat de ţară şi produs, ceea ce în prezent poate facilita eludarea acestora.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/05/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/05/2026)

Teleconferinta Investitori si Analisti - Rezultatele financiare aferente T1 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (25/05/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 18-22.05.2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (25/05/2026)

Constituirea Consiliului de Administratie ca organ de conducere in urma AGA

PROMATERIS S.A. (PPL) (25/05/2026)

Hotarari AGA O 25.05.2026