Update articol:

Ciolacu, anunță “prima reformă reală în ceea ce privește sistemul bugetar”: “E timpul ca cei care joacă Solitaire să plece acasă”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în această dimineață “prima reformă reală în ceea ce privește sistemul bugetar”: “Sunt peste 50 de măsuri. Ele au fost discutate și în cadrul Coaliției. Vorbim de prima reformă reală în ceea ce privește sistemul bugetar. E pentru prima oară când un guvern al României își asumă o astfel de abordare”.

“E timpul ca cei care joacă Solitaire să plece acasă”, a spus Marcel Ciolacu

Nu vorbim de recesiune în România, ci de lucruri asumate în fața Comisiei. E important să continuăm ca să nu se blocheze fondurile”, a spus Ciolacu adăugând: “Mai mult ca sigur vom reuși să evităm acest lucru. Să avem o negociere corectă cu Comisia și să ave un plan foarte corect și asumat”.

“Cred cu tărie că toate măsurile propuse de domnul ministru Boloș sunt corecte. E timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare. Cei care merg la serviciu să se joace pe Solitaire să caute în altă parte acest mod de a munci. E incredibil unde a ajuns acest fenomen”. 

Ciolacu a mai precizat că s-a pornit în 2019 cu un deficit bugetar de 2,7 -2,9% și, după 2 guvernări nefericite, am ajuns la un deficit de. 9,2, fiind singurul stat din UE care are un acord în ceea ce privește deficitul excesiv: “Mi-aș fi dorit ca aceste măsuri să fie luate din timp, de când era clar că e puțin probabil să ne încadrăm în deficitul stabilit pentru anul acesta.”

Prin tot acest pachet de reducere de cheltuieli și creștere de venituri se va crea un echilibru, a mai spus premierul: “Îmi asum această reformă în sistemul bugetar”.