Update articol:

Circulaţie cu dificultate pe Magistrala 3 de metrou, din cauza unei posibile tentative de suicid la staţia Lujerului

Metrorex Sursa foto: facebook.com/metrorexoficial.ro

Circulaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate pe Magistrala 3, începând cu ora 8:38, din cauza unei posibile tentative de suicid la staţia de metrou Lujerului, linia 1, informează miercuri Metrorex.

“Pentru evitarea aglomeraţiei la nivel peron, accesul călătorilor în staţie a fost restricţionat până la remedierea situaţiei”, menţionează reprezentanţii companiei.

De asemenea, pentru continuarea călătoriei celor deja aflaţi în staţie, circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă între staţiile: Preciziei – Lujerului, linia 2
Eroilor 1 – Preciziei, linia 2.

Conform procedurilor aplicabile în astfel de cazuri a fost solicitată intervenţia echipajelor SMURD, iar instituţiile abilitate vor cerceta condiţiile în care s-a produs evenimentul.

“Viaţa are prioritate şi pe această cale vă reamintim că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ‘În aşteptarea trenului nu staţionaţi dincolo de banda de siguranţă marcată la marginea peronului'”, atrage atenţia Metrorex, potrivit Agerpres.

BVBStiri BVB

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (23/06/2021)

Initiere procedura de selectie auditor financiar

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (23/06/2021)

Decizia ASF nr. 800/22.06.2021

WTI LIGHT SWEET TURBO SHORT 1/70/68 (EBWTITS37) (23/06/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 24 si 25 Iunie 2021