Update articol:

CITR: Falimentul companiei RAFO a fost pronunțat de Tribunalul Bacău pe 19 septembrie 2019

Falimentul RAFO survine ca o consecință firească a faptului că intențiile investitorilor nu s-au concretizat într-o tranzacție, coroborată cu expirarea, pe 22 august a.c., a planului de reorganizare a companiei, de 18 luni. Este de notat faptul că RAFO nu funcționează de o perioadă lungă de timp, activitatea sa de producție fiind oprită în 2008, cu mult înainte de intrarea în insolvență, precizează CITR într-un comunicat de presă.

 „RAFO Onești are o valoare simbolică pentru piața locală și regională a prelucrării ţiţeiului şi petrochimiei. Pentru români, este o companie cu valoare emoțională, pe care ne-o amintim cu toții cu nostalgie. Dincolo de aceasta, trebuie să fim realiști și să remarcăm faptul că RAFO este un proiect complex, de nișă, cu Return on Investment pe termen lung și cu implicații pe mai multe ramuri. Achiziția RAFO ar fi însemnat doar un prim pas pe un drum cu potențial, compania necesitând apoi și investiții susținute atât în modernizarea infrastructurii rafinăriei, dezvoltarea echipei de specialiști, precum și în ceea ce privește asigurarea unei materii prime de calitate. Toate aceste criterii ne indică faptul că este nevoie de un investitor de forță și calibru, agil într-o piață incertă, un jucător cel mai probabil la nivel internațional”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.

 CITR Filiala București SPRL a fost desemnat lichidatorul judiciar al societății RAFO în aceeași sedința din 19 septembrie 2019, urmând să fie confirmat la prima adunare generală a creditorilor. Primul pas din procedură va fi reluarea procesului de inventariere și evaluare a rafinăriei, urmat de întocmirea unei noi strategii de valorificare, menită să acopere recuperarea creanțelor şi cheltuielile de conservare. Judecătorul sindic va stabili un termen până la care toți creditorii care au înregistrat creanțe după deschiderea procedurii de insolvență vor înregistra cereri de înscriere la masa credală.

 “Și în această fază, intenția noastră va fi să valorificăm rafinăria ca ansamblu funcțional. De asemenea, suntem preocupați de conservarea activului, păstrându-l în stare corespunzătoare. În cazul în care nu vor exista investitori interesați pentru tot ansamblul, vom lua în considerare și vânzarea segmentată, pe procese tehnologice”, a adăugat Vasile Pop, Country Sales Manager al CITR.