Update articol:

Cîţu: Execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare, iar la 10 luni vom avea creştere pe deficit (update)

Sursa foto: facebook.com

Execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare, la 10 luni vom avea tot creştere pe deficit, iar situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.

„Vreau să menţionez că am semnat deja Ordinul pentru a amâna până în martie concursurile din ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, n.r.). Vom vedea şi procedura prin care s-au făcut aceste concursuri. Hotărârea va fi pusă în vigoare începând de azi. Execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare. La zece luni deficitul creşte, dar vă voi spune săptămâna viitoare. Situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre pe care le-a exprimat, referitoare la situaţia bugetară. Mai avem şi analiza pe falsificare (datelor de pe deficit, n.r.). Toate datele le voi prezenta săptămâna viitoare (într-o conferinţă de presă, n.r.)”, a spus Cîţu.

Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că rectificarea bugetară trebuie să aibă loc până în data de 30 noiembrie, însă va trebuie făcută mai repede, deşi va fi foarte greu.

„Proiectul de buget care este acum în minister trebuie actualizat, datorită redimensionării structurii ministerelor. Până la finalul anului, vom avea buget pentru anul 2020”, a adăugat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, referitor la blocarea angajărilor din ANAF, premierul Ludovic Orban a subliniat că este nevoie să se depăşească perioada în care „angajările se făceau uşa din dos, pe pilăraie, pe nepotism sau pe bază de carnet de partid”.

„Vrem să schimbăm modalitatea de organizare a concursurilor. Nu putem accepta ca, la final de mandat, conducători de instituţii publice să declanşeze concursuri viciate, pe scară largă, în care nu s-a făcut publicitate, pentru ca toţi aceia care vor să participe să ocupe poziţiile care care au fost scoase la concurs. Intenţionăm să modificăm regulile privind organizarea concursurilor publice. Intenţia noastră este să asigurăm transparenţă totală, publicitate pentru fiecare post care este la concurs, criterii foarte clare de evaluare, transparenţă integrală a procesului, inclusiv în faza interviurilor. De asemenea, în comisiile de selecţie să putem să introducem, pe lângă reprezentanţii conducerii politice a ministerului sau conducătorii cu statut de funcţionar public, şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Trebuie să depăşim această perioadă când angajările se făceau uşa din dos, pe pilăraie, pe nepotism sau pe bază de carnet de partid. Concursurile trebuie deschise pe toate competenţele din societate, astfel încât cei mai valoroşi oameni să ajungă să deţină funcţiile publice de conducere şi funcţiile de execuţie”, a menţionat Orban.

Florin Cîţu, a preluat, miercuri, portofoliul de ministru al Finanţelor Publice, într-o conferinţă de presă la care a participat şi premierul Ludovic Orban. 

Bugetul general consolidat a încheiat primele nouă luni din acest an cu un deficit în creştere la 2,6% din Produsul intern brut, respectiv 26,97 miliarde de lei, cifră care reprezintă o majorare de 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate recent de Ministerul Finanţelor Publice.

În intervalul ianuarie – septembrie 2018, bugetul consolidat a consemnat un deficit de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din PIB.