Update articol:

Cîţu: Facturile de pe PNDL 2, plătite după rectificarea bugetară

Citu Sursa foto: Facebook

Premierul Florin Cîţu a declarat duminică seara, la Blaj, că facturile restante din PNDL 2 se vor plăti imediat după rectificarea bugetară.

Întrebat de jurnalişti ce se întâmplă cu PNDL 2, cu sumele care încă mai trebuie achitate, premierul a afirmat că acestea se vor plăti.

“Vine rectificarea şi facturile se plătesc. Eu vreau să aduc aminte tuturor românilor că, atunci când am preluat noi guvernarea, erau facturi neplătite de 8 luni de zile. Acum, pentru că am avut această situaţie cu…, am întârziat rectificarea din cauză că se negocia, să nu îi mai spunem şantaj, acel PNI ‘Anghel Saligny’, am întârziat această perioadă, dar vom remedia imediat ce vom recupera imediat după rectificarea bugetară. Facturile vor fi plătite. Vrem să continuăm toate proiectele”, a afirmat premierul, potrivit Agerpres.

Florin Cîţu a fost prezent duminică seara în municipiul Blaj, unde şi-a prezentat, în cadrul şedinţei Colegiului Director Judeţean al PNL Alba, moţiunea de candidatură la preşedinţia Partidului Naţional Liberal.

BVB | Știri BVB
TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (01/09/2026)

Videoconferinta investitori si analisti rezultate financiare semestrul 1 2026

Turbo Long Certificates on Med Life SA (RBMTL5) (01/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 11:26 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

Turbo Long Certificate on Banca Transilvania SA (RBTLVTL15) (01/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 11:18 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (01/09/2026)

VAN la data 31.08.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (01/09/2026)

VAN la data 31.08.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie