Update articol:

Cîţu: Revenim la normalitate în trei etape. Prima etapă începe astăzi. Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august – VIDEO

Florin Citu

Premierul Florin Cîţu a afirmat că revenirea la normalitate va fi în trei etape, iar prima a început marţi, 1 iunie. Şeful Executivului a adăugat că următoarele măsuri vor fi luate la 1 iulie şi altele la 1 august.

„Revenim la normalitate în trei etape. Prima etapă începe astăzi. Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august”, a scris Florin Cîţu marţi pe Facebook, potrivit news.ro.

Măsurile de relaxare a restricţiilor, adoptate săptămâna trecută de Guvern, sunt aplicate începând de marţi, 1 iunie.

Ele vizează, între altele, renunţarea la masca de protecţie în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane, toate vaccinate, redeschiderea spaţiilor de joacă şi a piscinelor din interior. Totodată, creşte gradul de ocupare la hotelurile de pe litoral şi numărul de participanţi la evenimentele culturale sau artistice organizate în aer liber.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că persoanele care sunt vaccinate vor putea merge în cluburi, discoteci sau la festivaluri, urmând să prezinte la intrare dovada vaccinării, fie în format printat, fie electronic. Responsabilitatea de a verifica existenţ documentului revine organizatorului sau agentului economic, iar verificarea autenticităţii documentului va fi făcută de poliţişti, aleatoriu.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.