Politica

Cîţu: Trebuie să deblocăm discuţiile; cea mai bună soluţie – să avem un guvern cât mai repede

Liderul liberal Florin Cîţu a declarat, luni, că propunerea de premieri prin rotaţie între PSD şi PNL reprezintă o soluţie, dar nu există un mandat în PNL pentru o astfel de variantă şi nu se ştie dacă poate fi implementată în România.

“Am văzut declaraţia de ieri a preşedintelui PSD cu premierii prin rotaţie. În acest moment este o variantă, v-am spus tot timpul că este această variantă, dar pentru a vedea cum merge mai departe noi trebuie să mergem înapoi în PNL şi să luăm un mandat pentru aşa ceva, Noi nu avem acest mandat”, a afirmat Cîţu, potrivit Agerpres.

El a adăugat că nu ştie cum se va merge mai departe în negocierile cu PSD pe această temă, menţionând că acestea trebuie deblocate, iar cea mai bună soluţie este un formarea unui guvern “cât mai repede”.

“Deja am fost în partid şi avem negocieri pentru a forma o coaliţie cu PSD pentru guvernare. Acum nu ştiu cum vom merge mai departe. Trebuie să deblocăm acest lucru. Cea mai bună soluţie este să avem un guvern cât mai repede. Facem un compromis, deja suntem în discuţii, negocieri pentru a avea o coaliţie de guvernare cu PSD, este un compromis major pe care îl face PNL. Vom vedea mai departe ce vom face. Trebuie să avem o guvernare bună pentru români. (…) Am spus tot timpul că atât cât voi fi premier nu o să crească taxele şi m-am ţinut de cuvânt”, a susţinut Florin Cîţu.

Liderul liberal a precizat că nu a convocat o şedinţă a PNL şi se va merge la o întâlnire cu Klaus Iohannis când va fi o propunere de premier.

Întrebat dacă l-ar susţine pe Nicolae Ciucă în funcţia de premier în acest moment, Cîţu a răspuns: că nu a fost o astfel de propunere şi “nu s-a discutat acest lucru”.

“Noi nu spunem în PSD pe cine să pună premier sau să susţină. În PNL noi facem propunerile şi atunci când vom veni cu o propunere de premier, vă vom spune public”, a adăugat liderul PNL.

Florin Cîţu a punctat că a fost primul care a vorbit despre posibilitatea rotaţiei premierilor.

“Am fost primul care a spus acest lucru, că este o soluţie, vom vedea dacă se poate implementa în România sau nu”, a adăugat afirmat preşedintele PNL.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

12 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

12 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

13 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

13 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More