Update articol:

Ciucă: Cauza principală a creşterii inflaţiei – războiul din Ucraina; este datoria Guvernului să vină cu măsuri

Ciuca

Cauza principală a creşterii inflaţiei în ultima perioadă o reprezintă războiul din Ucraina, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, care a adăugat că este datoria Guvernului să se adapteze la această situaţie şi să vină cu măsuri concrete.

“Motivele creşterii inflaţiei, din discuţiile pe care le-am avut, sunt creşterea preţului la energie, creşterea preţului la gaze, creşterea preţului la produsele alimentare, întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi, desigur, peste toate, cauza principală care este războiul din Ucraina”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, întrebat dacă invazia forţelor ruseşti în Ucraina reprezintă singura cauză a creşterii inflaţiei, potrivit Agerpres.

El a adăugat că o creştere a inflaţiei este resimţită la nivel european.

“Ieri s-a anunţat cifra inflaţiei, vedem cu toţii care este evoluţia preţurilor, vedem cu toţii că această criză şi această inflaţie nu este una locală, ci este una generală, la nivel european. Putem să vedem ţări europene consolidate şi dezvoltate din punct de vedere economic care au de rezolvat aceeaşi situaţie ca noi toţi. Doresc să subliniez încă o dată că această creştere de preţuri, această inflaţie, această criză şi această întrerupere a lanţurilor de aprovizionare este generată de criza, de conflictul din Ucraina, de invazia ilegală din Ucraina şi este datoria noastră să căutăm soluţii şi să ne adaptăm la situaţie pe măsuri concrete”, a transmis Nicolae Ciucă.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (20/05/2022)

Notificare prag detineri/vot > 5%

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (20/05/2022)

Comunicat referitor tarife transport

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/05/2022)

Optiuni pe actiuni acordate catre administratori si angajati

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (20/05/2022)

Hotarare CA privind aprobarea comitetelor consultative