Update articol:

Ciucă: Proiectul rectificării bugetare va fi pus în transparenţă în cursul săptămânii viitoare

Ciuca Sursa foto: facebook.com
Proiectul rectificării bugetare va fi pus în transparenţă, săptămâna viitoare, de către Ministerul Finanţelor, a anunţat sâmbătă prim-ministrul Nicolae Ciucă.

“Rectificarea este, aşa cum spuneam, una pozitivă. Doresc să subliniez că, în cursul săptămânii viitoare, ea va fi făcută publică, va fi pusă în transparenţă la Ministerul Finanţelor. Sunt aspecte care ţin, aşa cum au solicitat şi o parte dintre reprezentanţii autorităţilor locale, de continuarea programelor deja aflate în derulare, care au fost momentan oprite datorită acestor creşteri de preţuri la materialele de construcţii şi inexistenţa fondurilor de cofinanţare. Este un aspect care a fost luat în calcul, la revizuire, la nivelul Ministerului Finanţelor”, a declarat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă la sediul Consiliului Judeţean Vrancea, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a adăugat că, înainte de a face rectificarea, Guvernul trebuie să aibă toate datele necesare pentru a vedea costurile compensărilor acordate pentru preţul la energia electrică pe luna aprilie.

“Şi, în momentul în care vom avea toate datele legate de ceea ce trebuie să facem în continuare pe partea de compensare a preţurilor la energie, după ce avem o lună închisă, luna aprilie, pentru că nu am putut să finalizăm toate aceste demersuri ale rectificării, pentru că dorim să vedem cât ne costă compensarea pe luna aprilie, furnizorii nereuşind să ne furnizeze până în acest moment facturile să putem să închidem o lună, complet”, a explicat Nicolae Ciucă.

Premierul a participat sâmbătă la ceremonia comemorativă de la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti şi, ulterior, a avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, cu prefectul judeţului şi cu mai mulţi primari vrânceni.

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/08/2022)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Convocare AGOA & AGEA 20(21).09.2022

BIOFARM S.A. (BIO) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022