Update articol:

Ciucă, întâlnire cu Romgaz: Avem nevoie de un ritm alert în implementarea proiectelor privind consolidarea securităţii energetice

Ciuca Sursa foto: facebook.com

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producţia de gaze naturale şi punerea în producţie de noi sonde, informează un comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, cu acest prilej, a fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele off-shore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep. Conducerea companiei a prezentat şi evoluţia proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW.

“Guvernul acordă o importanţă deosebită investiţiilor care contribuie la consolidarea securităţii energetice a ţării. Rolul Romgaz, ca şi companie naţională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât şi legislative”, a declarat prim-ministrul.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026