Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPentru prima dată în 10 ani, Consiliul Județean Prahova se află în instanță cu Eco Burn S.R.L. pentru rezilierea contractului de concesiune încheiat în mandatul lui Mircea Cosma, potrivit unei comunicări a Consiliului Județean Prahova.
Instituția a transmis: “Una dintre primele acțiuni ale lui Iulian Dumitrescu, imediat după preluarea funcției de președinte al Consiliului Județean Prahova, a fost declanșarea procedurilor legale pentru închiderea incineratorului Eco Burn. Motivul principal – gravele incidente de mediu pe care acesta le-a generat în ultimii ani, punând în pericol sănătatea oamenilor din una dintre cele mai mari aglomerări urbane din țară, zona Ploiești și comunele limitrofe.
În acest sens, Parcul Industrial Brazi, proprietarul spațiului în care își desfășoară activitatea incineratorul, a început demersurile pentru rezilierea contractului de concesiune pe 49 de ani cu proprietarul incineratorului, încheiat în mandatul lui Mircea Cosma.
De subliniat că în intervalul 2011, data în care incineratorul a fost inaugurat în prezența lui Mircea Cosma, și septembrie 2020, dată la care Bogdan Toader a pierdut alegerile, Consiliul Județean Prahova nu a făcut niciun demers concret pentru stoparea poluatorului.
În acest moment, situația demersurilor juridice, aflate pe rolul instanţelor, este următoarea:
JUDECĂTORIE
7126/281/2021
Eco Burn – contestator, Parc Industrial Brazi – intimat
Stadiu procesual: Fond
Obiectul: Contestaţie în executare
4947/281/2020
Eco Burn – reclamant, Parc Industrial Brazi – pârât
Stadiu procesual: Fond
Obiectul: pretenţii cheltuieli mentenanţă
TRIBUNAL
1750/105/2020
Eco Burn – reclamant, Parc Industrial Brazi – pârât
Stadiu procesual: Fond
Obiectul: pretenţii – obligarea pârâtului la plata sumei de 518.569,31 – contravaloare gaze naturale
2619/105/2020
Parc Industrial Brazi – reclamant, Eco Burn – pârât
Stadiu procesual: Fond
Obiectul: pretenţii
5752/105/2020
Eco Burn – reclamant, Parc Industrial Brazi – pârât
Stadiul procesual: Fond
Obiectul: anulare notificare reziliere
Președintele Iulian Dumitrescu își reafirmă poziția fermă de sancționare severă a oricărui poluator care pune în pericol sănătatea locuitorilor județului Prahova”.
Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
This website uses cookies.
Read More